Autoritățile au anunțat astăzi cea mai tristă veste: 574 de decese COVID, dintre care 561 au avut loc în ultimele 24 de ore. Este cel mai negru bilanț din pandemie. Și numărul infectărilor a atins un nou nivel maxim: 18.863, după efectuarea a 81.054 de teste. La ATI, numărul pacienților internați a ajuns la 1.805.
Dintre cele 574 de decese, cinci au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 26, la categoria de vârstă 40-49 de ani, 60, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 141, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 197, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 145, la categoria de vârstă peste 80 de ani. 518 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 46 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Până azi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.486.264 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus şi 1.261.267 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, la nivel naţional, marţi, nu există niciun pat liber la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, fiind doar unele paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.
Marţi, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.635 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19.
În Bucureşti sunt avizate de către Direcţia de Sănătate Publică 347 de astfel de paturi pentru pacienţii de COVID-19.
De asemenea, la nivel naţional, există o rezervă operaţională de 182 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.
1.805 paturi ATI sunt ocupate în toată ţara. La acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, a informat GCS.
Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.
„Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a indicat GCS.