Asocierea firmelor conduse de Dorinel Umbrărescu trage tare pentru a recupera timpul pierdut cu revizuirea acordului de mediu pentru porțiunea de 300 de metri de la tronsonul 3 al drumului expres Craiova – Pitești.

După cum se știe, la Jitaru, în județul Olt, un tronson de aproximativ 300 de metri nu a avut Acord de Mediu revizuit, iar constructorul asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL nu a putut lucra până la începutul lunii trecute. Problema a fost însă rezolvată, iar UMB a început să lucreze la structura podului peste drumul din localitate.

Constructorul ar mai avea la dispoziție puțin mai mult de trei luni până la intrarea în iarnă, iar dacă va lucra în nota obișnuită ar putea recupera perioada de pauză forțată și să deschidă, astfel, cei 32 de kilometri dintre Slatina și Colonești, cu descărcare provizorie în DN 65 pe care CNAIR a promis-o la Colonești. Imagini cu lucrările de la tronsonul 3 al drumului expres Craiova – Pitești și cu mobilizarea antreprenorului au fost publicate pe Canalul YouTube „Marius Patrulescu”.

Tronsonul 3 al drumului expres Craiova – Pitești ar trebui finalizat până la finele anului

După cum s-a mai anunțat, lotul 3 al DEx12 Craiova – Pitești ar fi gata în procent de 80% și, potrivit promisiunilor ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, drumul ar putea fi deschis în luna decembrie, cu acea descărcare provizorie la Colonești. Lotul 4, Colonești – Oarja (legătura cu A1 București – Pitești), pe care va fi amenajat nodul de la Suseni (DJ 659), are tot 32 km lungime, este la aproximativ 30% grad de execuție și ar urma să fie gata până la sfârșitul anului viitor.

La tronsoanele 3 și 4 ale drumului expres lucrează asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, cea care a construit și tronsonul 2 al DEx 12 Craiova – Pitești, primii 40 de kilometri de drum expres din România. În curând vor demara lucrările și la tronsonul 1 al drumului expres, cel abandonat de italienii de la Tirrena Scavi SpA (17,7 km, în județul Dolj). Licitația pentru continuarea lucrărilor ajunse la un stadiu fizic de 57% a fost câștigată de Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin, din care face parte și firma craioveană Strade Bauunternehmung SRL.

Citește și: S-a semnat contractul! Asocierea Ozaltin – Strade Bauunternehmung poate demara lucrările la tronsonul 1 al DEx Craiova – Pitești