Sportivii celor 16 secții din cadrul Clubului Sportiv Municipal Slatina au primit, vineri, 7 iunie 2024, pe stadion vestea că Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei noi arene sportive în locul actualului stadion „1 Mai”.
Sute de sportivi, alături de antrenorii lor, au venit pe stadionul „1 Mai” din Slatina pentru a se bucura de promovarea, în ședința din 6 iunie 2024, a hotărârii de Guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici privind obiectivul de investiții „Construire şi dotare Complex Sportiv-Stadion Municipal 1 Mai”.
Obiectivul va fi construit pe amplasamentul actualului stadion, va avea o formă de tip „Panathenaic Stadium”, o capacitate totală de 10.670 de locuri, o suprafaţă construită de 23.040 m.p. şi o suprafaţă desfăşurată de 40.449 mp. Complexul va beneficia de asemenea de camere pentru cazarea sportivilor cantonaţi, o sală de conferinţe, o zonă pentru fitness, SPA, centru de recuperare, cabinete medicale, parcări şi o zonă pentru activităţi culturale în aer liber. Valoarea investiției se ridică la aproape 400 milione lei (397,138 milioane), din care 387,493 milioane lei sunt asiguraţi de MDLPA, prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social, derulat de Compania Naţională de Investiţii (CNI), iar 9,645 milioane lei reprezintă fonduri puse la dispoziţie de autorităţile locale din municipiul Slatina.
„Odată cu realizarea acestui proiect infrastructura sportivă a municipiului Slatina se va dezvolta”
„Este un eveniment de o importanță majoră pentru sportul slătinean. Este vorba de un proiect de suflet al domului primar, care a devenit realizabil odată cu aprobarea în ședința de guvern a indicatorilor tehnico-economici de realizare a obiectivului de investiții.
„Construire și dotare Complexul Sportiv Stadionul 1 Mai”. Odată cu realizarea acestui proiect infrastructura sportivă a municipiului Slatina se va dezvolta. Este un pas important, nu primul și nu ultimul, prin care sportul slătinean va avea de câștigat, iar principalii beneficiari, iubitorii sportului cu balonul rotund și atleții slătineni, vor asigura în continuare, prin condițiile deosebite pe care le vom pune la dispoziție, cele mai înalte performanțe și cu siguranță vor aduce un plus de imagine în municipiul Slatina”, a declarat directorul CSM Slatina, Mihaela Stana.
„Acești copii au venit astăzi aici pentru a se bucura alături de noi de realizarea noului obiectiv. Reprezintă toate secțiile sportive, cele 16 secții sportive ale Clubului Sportiv Municipal și așa cum vedeți, marea majoritate sunt copii, ei vor fi beneficiarii, tânăra generație”, a adăugat Stana.
Primele competiții, organizate aici cu peste 100 ani în urmă
Președintele secției de Fotbal din cadrul CSM Slatina, Cristian Șcheau, a prezentat în cadrul evenimentului și o scurtă istorie a stadionului care își trăiește ultimele luni sub actuala formă.
„Mă bucur că ne-am adunat astăzi aici să sărbătorim împreună un eveniment de mare importanță, atât pentru clubul nostru, Clubul Sportiv Municipal Slatina, cât și pentru comunitatea noastră, și anume aprobarea construirii unui viitor stadion în orașul nostru.
Pe acest stadion au fost organizate primele evenimente sportive în anul 1920. În anul 1924 au fost construite primele tribune, pentru ca în 1930 să fie pentru prima dată omologat pentru a găzdui meciuri oficiale de fotbal”, a spus Șcheau.
Istoria stadionului „1 Mai”
În anii ’70 au fost construite primele tribune din beton. În aceeași perioadă, a mai precizat Cristian Șcheau, a fost adusă la Slatina echipa de fotbal Gloria Bârlad, devenind echipa orașului. A fost construită de la zero tribuna I, iar tribuna a II-a, cea dinspre stradă, a fost demolată. În 1973, echipa locală, Oltul Slatina, a promovat în Divizia B, schimbându-și apoi denumirea în Dinamo Slatina, iar în 1974 a fost construită și tribuna a II-a.
„Însă cele mai importante modificări aduse stadionului au fost făcute la începutul anilor 1980, când acest stadion a trebuit să găzduiască jocurile oficiale ale echipei FC Olt, care activa în Divizia A la acea dată”, a completat Scheau.
Un eveniment deosebit avea să fie găzduit cu peste 40 de ani în urmă, când nume mari ale fotbalului european au putut fi admirate pe arena din Slatina.
„Primul meci internațional oficial găzduit de Complexul „1 Mai” a fost în anul 1983, în cadrul preliminariilor Campionatului European de Tineret, când a avut loc meciul dintre naționala României și naționala Italiei. Atunci, pe acest gazon au evoluat fotbaliști de talie internațională, precum Mancini (n.r. – Roberto Mancini), Vialli (n.r. – Gianluca Vialli), Miodrag Belodedici, Lăcătuș și mulți alții. Iată că, după zeci de ani, suntem într-un moment pe care l-am așteptat toți, fie voi, sportivii slătineni, fie iubitorii acestui minunat sport, fotbalul.
Un nou stadion modern, cu o capacitate de peste 10.000 locuri, se construiește în orașul nostru, orașul Slatina. Demersurile făcute de autoritățile locale, în special de primarul Emil Moț, alături de echipa sa, pentru construirea noii arene, devin o realitate. (…) Așadar, în curând ne vom lua la revedere de la bătrânul stadion și vom aștepta cu nerăbdare și bucurie construirea noii arene moderne, arenă pe care sperăm să vedem cât mai mulți sportivi slătineni”, a mai spus Cristian Șcheau.
Sarcina demolării actualului stadion revine administrației locale slătinene, în vreme ce proiectarea și construirea viitorului stadion va fi licitată de către Compania Națională de Investiții (CNI) prin intermediul căreia urmează să fie realizat obiectivul.
Citește și: (VIDEO) Dan Oprescu a prezentat noile achiziții ale CSM. Atacant de Liga 1 la Slatina!