(VIDEO) Județul Olt, fruntaș ca de obicei la prezența la urne

Județul Olt este fruntaș și astăzi, ca de obicei, la prezența la urne. E drept că avem parte de o prezență record la alegerile parlamentare, până la acest moment procentul de participare la vot, la nivel național, depășind 40%. Sunt însă și județe care au trecut cu mult media națională. Unul dintre ele este Oltul, fruntaș la alegerile din primul tur de la prezidențiale, fruntaș și acum.

Până la această oră, aproape 46% dintre olteni s-au prezentat la vot, mult mai mulți din mediul rural. Potrivit datelor de la AEP, până la ora 17.20 au votat 159.000 de locuitori ai județului Olt (45,94%) din care 63.200 din mediul urban și 95.800 din mediul rural. Pe primul loc se află însă în acest moment județul Harghita, cu peste 48% prezență la urne.

Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru oameni serioşi, responsabili şi loiali judeţului Olt, subliniind totodată importanţa alegerilor parlamentare.

„Astăzi, pentru alegerile parlamentare, am votat pentru o echipă care contează pentru judeţul Olt în Parlamentul României. Cred că alegerile parlamentare sunt cele mai importante alegeri care se desfăşoară în România, oamenii trebuie să ştie că votul lor duce la o formare a unei majorităţi în parlament şi la crearea unui guvern. Cred că este important pentru direcţia pe care o va urma România. Am votat pentru oameni serioşi, oameni responsabili, oamenii loiali, judeţului Olt în Parlamentului român“, a spus Marius Oprescu.

Preşedintele PSD Olt și al CJ Olt a votat la Şcoala Nr. 1 Slatina, alături de deputatul Marius Iancu şi senatorul Liviu Voiculescu, ambii candidaţi pe lista organizaţiei social-democrate judeţene pentru Camera Deputaţilor.

Paul Stănescu: „Am votat pentru familie, pentru credință și pentru valorile fundamentale ale poporului român“

Secretarul general al PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru familie, pentru credinţă şi pentru valorile fundamentale ale poporului român.

„Vreau să urez şi eu tuturor românilor «La mulţi ani» în această zi de mare sărbătoare şi, de asemenea, să-i rog pe toţi românii să vină la vot. Astăzi am votat pentru familie, am votat pentru credinţă, am votat pentru valorile fundamentale ale poporului român, am votat pentru autostrăzi, am votat pentru spitale moderne, pentru şcoli şi grădiniţe moderne, am votat pentru pacea socială, am votat pentru intrarea în Schengen, am votat pentru pace şi, bineînţeles, asta va fi calea sigură pentru România“, a afirmat Paul Stănescu, secretarul general al PSD.

Paul Stănescu, candidat pe primul loc pe lista PSD Olt pentru Senat, a votat, duminică, la o secţie de la Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu“ din Slatina.

Și fostul ministru al Agriculturii, deputatul de Olt Adrian Chesnoiu, s-a prezentat duminică la urne, afirmând că a votat pentru România și pentru români, pentru continuitate și pentru continuarea proiectelor de dezvoltare a comunităților locale, pentru un Guvern responsabil și un Parlament care să susțină românii.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Visul unei nopți de primăvară: Universitatea Craiova, campioană. Oltenii au meci greu diseară, cu CFR Cluj

Visul unei nopți de primăvară - Universitatea Craiova, din nou campioană după 35 de ani, este tot mai aproape....

Mai multe articole din aceeasi categorie