(VIDEO) Incendiu devastator la o clădire de birouri din Slatina! Pompierii au primit ajutoare din județele vecine

Un incendiu devastator s-a produs în această dimineață la o clădire de birouri din municipiul Slatina, situată pe strada Pitești. Incendiul a cuprins aproximativ 10.000 de metri pătrați din imobil, manifestându-se cu flacără și degajări mari de fum. A fost transmis și un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, pentru locuitorii din zonă, având în vedere degajările mari de fum. 25 de persoane au fost evacuate în siguranță.

Pentru localizarea și lichidarea flăcărilor care se manifestau pe o suprafață de aproximativ 10.000 mp, la fața locului pompierii au intervenit cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ. Activitatea a fost susținută și de SPSU RIVERGATE FIRE.

Incendiu devastator la o clădire de birouri din Slatina. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, IGSU a dispus suplimentarea resurselor care intervin la fața locului cu alte 3 autospeciale de stingere de la ISU Dolj, ISU Argeș și ISU Vâlcea, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu. Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației aflată în proximitatea zonei de manifestare, la nivelul județului a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

Din informațiile primite la acest moment, nu ar fi persoane surprinse de incendiu. Focul se manifestă la o clădire mixtă (birouri și camere pentru muncitori), însă incendiul nu ar fi pornit din clădirea muncitorilor, ci din clădirea de birouri.

Citește și: Un mare fond din Chicago cumpără fabricile de țevi Artrom din Slatina și Reșița!