DRDP Craiova a prezentat imagini cu tronsonul 4 al drumului expres Craiova – Pitești, cel care va face legătura cu autostrada București – Pitești.
Dacă pe tronsonul 3 al DEx 12 Craiova – Pitești, UMB a turat motoarele pentru a finaliza lucrările în acest an, cu acea descărcare provizorie a traficului pe DN 65, la Colonești, pe tronsonul 4 lucrările au depășit 30% grad de execuție.
Potrivit DRDP Craiova, în șantier se execută lucrări la terasamente, la structuri, la partea de scurgeri și evacuare ape și la relocarea utilităților. Tronsonul 4, Colonești – Oarja – Pitești, are o lungime de 31,82 km și ar trebui să fie gata până la finele anului 2024. La tronsonul 3 și 4 lucrează asocierea SA & PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL, cea care a construit și tronsonul 2 al DEx 12, primii 40 de kilometri de drum expres din România.
O mobilizare bună se anunță și pe tronsonul 1 al drumului expres Craiova – Pitești, unde asocierea condusă de turcii de la OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S, din care mai fac parte firma craioveană STRADE BAUUNTERNEHMUNG S.R.L. și SC VISIO CONSTRUCTION WORKS S.R.L., este gata să demareze lucrările. Asocierea are la dispoziție 18 luni pentru finalizarea construcției celor 17,7 km dintre Craiova și Robănești. Valoarea contractului este de 439,2 milioane lei fără TVA, gradul actual de execuție fiind de 57%.
Citește și:
Se pregătește reluarea lucrărilor la tronsonul I al DEx 12 Craiova – Pitești. CNAIR caută supervizor