(VIDEO) Cum arată bugetul județului Dolj pe 2024. Sunt prognozate 178 de milioane de euro pentru funcționare și investiții!

Consiliul Județean (CJ) Dolj va aproba luni, 12 februarie, bugetul județului pe anul 2024. Se anunță un „buget orientat către dezvoltare, bazat pe fondurile europene atrase și pe capacitatea de a implementa proiecte de anvergură în toate domeniile: infrastructură aeroportuară și rutieră, educație, sănătate, sport și cultură“, după cum l-a descris președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Potrivit proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului general al judeţului Dolj pe anul 2024, la partea de venituri acesta va fi în sumă de 944.532.000 lei, iar la partea de cheltuieli în sumă de 949.409.000 lei. Mergând tot pe cifre, bugetul local al județului Dolj pe anul 2024 va fi de 883.327.000 lei, adică aproximativ 178 de milioane de euro, mai mare în comparație cu 2023, când a fost de 154,2 milioane de euro. 365,7 milioane de lei (41,4%) reprezintă secțiunea de fucționare, iar 517,6 milioane de lei (58,6%) sunt alocați pentru secțiunea de dezvoltare.

2024 reprezintă anul de referință pentru startul implementării proiectelor europene câștigate din noul exercițiu bugetar al Uniunii Europene și, totodată, o nouă etapă de dezvoltare pentru județul Dolj“, a susținut Cosmin Vasile.

Un buget cu 15,2% mai mare decât precedentul

Despre bugetul local al județului Dolj pe anul 2024 se poate spune că este cu 15,2% mai mare decât cel precedent. 58,6% din fonduri sunt orientate către proiecte de investiții, cu 21% mai mult ca în 2023. De asemenea, 82,8 milioane de euro provin din fonduri europene atrase (411,8 milioane de lei), iar 87.926.000 de lei (17,7 milioane de euro) provin din alocații bugetare. 

Cum arată bugetul județului Dolj pe 2024. Sunt prognozate 178 de milioane de euro pentru funcționare și investiții
Cum arată bugetul județului Dolj pe 2024. Sunt prognozate 178 de milioane de euro pentru funcționare și investiții

De altfel, 80% din sumele care alimentează programul de investiții din 2024 provin din fonduri europene. „200 de milioane de euro este valoarea totală a proiectelor europene câștigate și contractate în 2023, proiecte a căror implementare începe anul acesta, iar 10 milioane de euro este valoarea altor 5 proiecte depuse pentru finanțare europeană, pentru care așteptăm finalizarea evaluării“, a menționat Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.

Pentru proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile se estimează a se încasa în cursul anului 2024 sume în valoare de 117.920.000 lei. Totodată, pentru proiectele finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență se estimează a se încasa în cursul anului 2024 sume în valoare de 175.756.000 lei.

Bugetul județului Dolj pe anul 2024. Unde se duc cei mai mulți bani

Din bugetul județului Dolj pe 2024, cei mai mulți bani merg către secțiunea Transporturi“: 55,8 milioane de euro (277 milioane de lei), adică 54% din suma destinată investițiilor. Din acești bani, 50,6 milioane de euro sunt pentru modernizarea drumurilor județene, iar 5,2 milioane de euro sunt destinați investițiilor și achizițiilor de la Aeroportul Internațional Craiova. Concret, 25.190.000 de lei merg către Aeroportul Craiova, din care 10.200.000 de lei pentru finanțarea activității și 14.990.000 lei pentru investiții. 

Cum arată bugetul județului Dolj pe 2024
Noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Craiova, în lucru

Reamintim că la aeroportul din Bănie se află în derulare un megaproiect european de peste 100 de milioane de euro pentru extindere și modernizare, în care intră și construirea unui terminal nou de pasageri de peste 30.00 mp. CJ Dolj asigură o parte din cofinanțarea lucrărilor, dar și amenajarea unei parcări noi la aeroport, cu 190 de locuri, din care 4 locuri pentru autobuze și 4 locuri pentru microbuze.

Bani mulți pentru modernizarea drumurilor județene

În bugetul din 2024, CJ Dolj a prevăzut suma de 30 de milioane de lei pentru repararea și întreținerea drumurilor județene. Asta nu e însă tot! În acest an Consiliului Județean Dolj va solicita suma de 13.589.000 lei pentru realizarea unor obiective de investiții precum „Reabilitare DJ 643D, DN 65C (Bulzeşti) – Prejoi – Înfrăţirea – Frăţila – limita județului Vâlcea (km 0+000 – 16+000, tronson 0+000 – 8+000)“.

Tot în anul 2024, CJ Dolj va solicita suma de 139.455.000 lei pentru realizarea unor obiective de investiții, cum ar fi „Modernizare DJ 606 A, Breasta (DJ 606) Obedin – Mihăiţa – Potmelțu – Coţofenii din Dos – Scăieşti – Valea lui Pătru – Salcia – Argetoaia (DJ 606C) – Iordăcheşti – Piria – limita județului Mehedinți, lot 2, km 18+255 – 43+226“ și „Modernizare DJ 606 A, Breasta (DJ 606) Obedin – Mihăiţa – Potmelțu – Coţofenii din Dos – Scăieşti – Valea lui Pătru – Salcia – Argetoaia (DJ 606C) – Iordăcheşti – Piria – limita Mehedinți, lot 1, km 0+000 – km 18+255 (intersecție cu DJ 606F) – zona alunecare – km 3+180 – km 3+640“, finanţate conform O.U.G. nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național „Anghel Saligny“.

Bugetul județului Dolj pe 2024. Cât s-a alocat pentru noul complex sportiv „Tineretului“

În 2024 sunt alocate fonduri și pentru noul complex sportiv „Tineretului“, care se va ridica pe locul stadionului Tineretului, demolat după 90 de ani de existență. CJ Dolj anunță că 14,3 milioane de euro sunt banii alocați pentru demararea construcției Complexului Sportiv Tineretului și pentru proiecte din domeniul Cultură“. 

Complex sportiv unic în România
Complexul sportiv unic în România! Va costa 54 de milioane de euro și se va construi la Craiova

Concret, 30 de milioane de lei sunt în primă instanță, de la bugetul local, pentru complexul multifuncțional de 8.000 de locuri care va cuprinde primul velodrom indoor din țară și pistă de atletism, ambele omologate pentru competiții internaționale. Valoarea totală a investiției pentru construirea complexului sportiv unic în România este de 54 de milioane de euro.

Tot la capitolul investiții din bugetul județului intră și cei 25,6 milioane de euro, care vor asigura cele mai mari investiții desfășurate vreodată de CJ Dolj pentru învățământ“. 41.194.000 lei sunt pentru construirea unui campus regional pentru învățământul dual. Tot la acest capitol ar mai intra și cei 35,9 milioane de lei pentru microbuze electrice destinate școlilor din 24 de comune. 

Alte investiții

În bugetul din 2024 mai sunt prevăzuți 31.107.00 lei pentru un traseu cicloturistic de 360 km care va traversa județele Olt, Dolj și Mehedinți, și 618.000 lei pentru un Muzeu al satului românesc în comuna Cernătești, la Rasnicu Oghian, prin restaurarea Conacului Generalului Săulescu. 

De asemenea, Oltenia Business Park, un al treila parc industrial al Craiovei care se va construi pe un teren de 180 hectare preluat de la Ministerul Justuiției (aflat în administrarea Penitenciarului Pelendava), are o alocare de 539.000 de lei, sursa posibilă a restului fondurilor fiind Programul Tranziție Justă. La fel cum din Programul Sănătate 2021-2027, CJ Dolj vrea să atragă fondurile necesare construirii unui Centru de Pediatrie și Oncologie Pediatrică, un imobil cu 7 niveluri, 60 de paturi, cabinete pentru consultații și recuperare, săli de tratament, spații de joacă și 2 blocuri operatorii.

În fine, CJ Dolj are alocată în 2024 și suma de 13.962.000 lei pentru plata dobânzii creditelor bancare şi a împrumuturilor din Trezoreria statului contractate în anii anteriori. 

Vezi AICI ordinea de zi a ședinței CJ Dolj din data de 12 februarie