(VIDEO) Cum a decurs întâlnirea Trump – Macron. Președintele SUA îl așteaptă și pe Zelenski la Casa Albă, să vorbească despre resursele Ucrainei

Întâlnirea dintre Donald Trump și Emmanuel Macron de la  Washington, pentru discuții legate de războiul din Ucraina și de alte probleme economice și internaționale de actualitate, a fost subiectul serii de luni.

Președintele SUA a anunțat că săptămâna aceasta sau următoarea intenționează să îl primească la Washington și pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru a semna împreună acordul privind exploatarea resurselor minerale ucrainene în schimbul acordării ajutorului militar american, informează EFE. „Mă voi întâlni cu președintele Zelenski. De fapt, se poate să vină săptămâna aceasta sau următoare să semneze acordul, ceea ce ar fi bine. Mi-ar plăcea să îl primesc. Ne vom vedem în Biroul Oval. Lucrăm la acord acum“, a spus Trump într-o scurtă apariție în fața presei alături de președintele francez Emmanuel Macron.

Donald Trump a adăugat că în prezent se lucrează la acest acord și că este foarte aproape de a fi încheiat. „Va fi o înțelegere în privința pământurilor rare și diverse alte lucruri. I-ar plăcea să vină aici, după cum am înțeles, să-l semneze. Și asta ar fi grozav pentru mine“, a spus președintele american.

Potrivit lui Trump, SUA își vor primi banii înapoi „pe o perioadă de timp“, dar acest acord are și ceva „foarte benefic“ pentru economia ucraineană, „pentru ei ca țară“. Întrebat dacă acest acord va include o garanție de securitate pentru Ucraina, președintele SUA a subliniat că „Europa va fi cea care se asigură că nimic nu se întâmplă. Nu cred că va fi o problemă mare“.

Cum a decurs întâlnirea Trump – Macron de la Casa Albă. Care a fost obiectivul comun

Liderul francez a subliniat, la rândul său, că obiectivul lor comun este construirea unei păci solide și de durată și a spus că este conștient de necesitatea unor garanții pentru realizarea ei.

„Obiectivul nostru comun, în mod clar, este să construim pacea, o pace solidă și durabilă“, a spus Macron. „Și tocmai asta vom dezbate, pentru că am un mare respect pentru curajul și rezistența poporului ucrainean. Împărtășim obiectivul păcii, dar suntem foarte conștienți de necesitatea de a avea garanții pentru a realiza o pace stabilă, care să permită stabilizarea situației“, a adăugat Macron.

Emmanuel Macron a fost cordial cu Donald Trump în Biroul Oval, unde președintele american a monopolizat aproape complet răspunsurile către presă timp de o jumătate de oră, notează EFE. Președintele francez a dat asigurări că participă la întâlnire în calitate de „prieten“, subliniind că cele două țări sunt aliate de secole și că, în plus, menține o relație de „prietenie personală“ cu Trump, cu care a lucrat foarte bine în trecut, inclusiv în primul mandat la Casa Albă al acestuia (2017-2021).

Întâlnirea Trump – Macron. Nu s-au înțeles în privința fondurilor acordate Ucrainei

Emmanuel Macron a afirmat că Europa este dispusă să „facă un pas înainte pentru a fi un partener mai puternic în materie de apărare și securitate“, în conformitate cu solicitarea președintelui  Donald Trump, care a insistat ca țările europene să ofere mai multe fonduri Ucrainei. În pofida tonului cordial al întâlnirii, a zâmbetelor, a mâinilor strânse și a declarației lui Trump care a pretins că „iubește limba franceză“, cei doi lideri au avut un mic dezacord la final, când Trump a spus că Europa acordă Ucrainei ajutor sub formă de împrumuturi pe care le recuperează ulterior.

Cum a decurs întâlnirea Trump – Macron

Șeful statului francez, după ce i-a atins ușor brațul și a schițat o grimasă ușoară, a răspuns: „De fapt, să fiu sincer, am plătit 60%. Am plătit 60% din datoria totală“. El a mai explicat că o parte din fondurile europene destinate Ucrainei provin din cele 30 de miliarde de active rusești înghețate în Europa. Trump s-a limitat să răspundă: „Dacă tu crezi asta, pentru mine e în regulă“.

Deși Donald Trump susține că SUA au oferit mai mult ajutor Ucrainei decât Europa, datele reflectă contrariul. Țările europene, inclusiv UE, au alocat un total de 132 de miliarde de euro, în timp ce Washingtonul a alocat 114 miliarde de dolari în asistență totală, ce include ajutorul umanitar și pe cel militar. Cu toate acestea, SUA au depășit Europa în furnizarea de ajutor militar, potrivit datelor oficiale.

Cum a decurs întâlnirea Trump – Macron. Donald Trump: „Cred că războiul s-ar putea termina în curând“

Donald Trump a mai declarat că războiul din Ucraina s-ar putea termina în câteva săptămâni. „Cred că războiul s-ar putea termina în curând. În săptămâni. Așa cred. Cred că l-am putea termina în săptămâni dacă suntem dispuși. Dacă nu suntem, va continua și vor continua să piară oameni tineri și frumoși, care nu ar trebui să moară. Și nu vrem asta“, a spus Trump.

Tot luni, la Ankara, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că Rusia este deschisă și la negocieri cu Ucraina și Europa, dar că operațiunile sale militare vor continua până se va ajunge la un acord care să îi satisfacă interesele.

Donald Trump a considerat că este fezabil ca cele două părți să accepte o încetare a focului. „Cred că, la un moment dat, vor fi de acord cu asta. Și că odată ce se va ajunge la încetarea focului, acesta se va termina, pentru că nu vor trece de la încetarea focului la război. Mă bucur că am putut să ajut, pentru că nu exista comunicare cu Rusia înaintea mea“, a spus el.

Președintele american a mai declarat că se gândește să meargă în Rusia. „Dacă totul se rezolvă, ceea ce cred că se va rezolva, cu siguranță, pe 9 mai (ziua în care Rusia sărbătorește victoria în cel de-al Doilea Război Mondial – n.r.) nu știu, cred că este destul de curând, dar la momentul potrivit mă voi duce“, a spus el.

De asemenea, președintele SUA a afirmat că președintele Rusiei va accepta prezența forțelor europene în Ucraina ca parte a unui posibil acord de încheiere a războiului. Întrebat dacă președintele Putin va accepta prezența trupelor europene în Ucraina, Trump a răspuns scurt: „O va accepta“.

Trump, despre Putin: „Dacă ajungem la acest acord pentru a pune capăt războiului, el nu va mai căuta un nou război“

Dacă se va confirma, aceasta ar însemna o schimbare a poziției Moscovei, care a considerat până acum dislocarea trupelor europene în Ucraina drept o „linie roșie“ și o agresiune din partea Europei, notează EFE. Ulterior, Trump a asigurat că a discutat pe această temă cu liderul rus, care și-a exprimat acordul. „Dacă ajungem la acest acord pentru a pune capăt războiului, el nu va mai căuta un nou război. L-am întrebat în mod specific și nu are nicio problemă cu asta“, a spus el.

Regatul Unit și Franța conduc eforturile de a crea o „forță europeană de redistribuire“, menită să prevină viitoarele atacuri rusești asupra orașelor, porturilor și infrastructurii critice din Ucraina, în cazul unui acord de pace intermediat de SUA, au informat săptămâna trecută instituții de presă precum The Guardian.

Potrivit oficialilor occidentali citați de ziarul britanic, propunerea ar avea în vedere desfășurarea a mai puțin de 30.000 de militari, concentrați în principal pe apărarea aeriană și maritimă. Prezența forțelor terestre ar fi minimă și nu ar fi situată lângă linia frontului din estul Ucrainei, unde Rusia ocupă teritorii. Însuși președintele Macron a deschis ușa joia trecută pentru a trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina „într-un cadru planificat“, odată ce va fi negociată pacea.

Prim-ministrul britanic Keir Starmer, care se va întâlni joi cu Trump, s-a exprimat și el în favoarea studierii acestei opțiuni, care are sprijinul unor țări nordice, precum Suedia.

Citește și: Conservatorii au câștigat alegerile parlamentare din Germania. Friedrich Merz ar putea fi noul cancelar

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.
SourceAgerpres

Ultimele stiri

România pierde semfinala cu China, dar rămâne cu gustul dulce al cuceririi medaliei de bronz la Mondial

De Ion Ghermănescu (corespondență de la Londra) Mondialul de tenis de masă s-a terminat pentru România. Fetele lui Andrei Filimon...

Mai multe articole din aceeasi categorie