Doljul are circa 1.100 de kilometri de drumuri județene, iar până în 2028 peste 350 km vor fi deja modernizați, anunță președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Vasile. 200 km de drumuri județene au fost modernizați în perioada 2020 – 2024, iar în următorii 4 ani sunt programați pentru modernizare alți circa 150 km, potrivit autorităților județene.
Cele mai importante drumuri județene care au fost deja modernizate sunt DJ 561A Giurgița – Moțăței (cel mai lung drum din Dolj, 71 km) și DJ 552 Craiova – Cetate (67 km). „Până în 2028 o treime din drumurile județene din Dolj vor fi reabilitate și modernizate, după cele mai mari investiții făcute vreodată de administrația județeană în infrastructura rutieră“, a anunțat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, pe Facebook.
Câți kilometri de drumuri județene vor fi modernizați în Dolj, până în 2028
„200 de kilometri de drumuri județene au fost modernizate în perioada 2020-2024, în această valoare fiind incluse și cele mai mari artere rutiere ale județului, DJ 561A Giurgița – Băilești – Moțăței – limita cu județul Mehedinți și DJ 552 Craiova – Cetate. Principala sursă de finanțare au fost fondurile europene. Și în actualul exercițiu bugetar avem aproximativ 90 de kilometri de drumuri județene care sunt deja finanțate pentru a fi modernizate.
Anul trecut au început lucrările la drumul județean DJ 606A, între Scaești și limita cu județul Mehedinți, urmând ca acest drum să fie în totalitate reabilitat odată cu finalizarea procedurilor de stabilirea a unui constructor pentru lucrările de pe primul tronson ale acestui drum, de la Breasta până la Scaești. De asemenea, în acest an vor începe lucrările și la drumul județean DJ 641, între comunele Mischii și Teslui“, a precizat Cosmin Vasile.
Consiliul Județean Dolj a reușit să atragă toate fondurile nerambursabile disponibile, în exercițiul bugetar actual, pentru investiții în infrastructura rutieră, atât din surse europene, cât și guvernamentale.
Citește și:
Visul devine realitate. Ajungem de la Craiova la Constanța doar pe drum de mare viteză!