(VIDEO) Când va fi gata și sectorul estic al VO Târgu Jiu

Sectorul estic al Variantei Ocolitoare (VO) a municipiului Târgu Jiu este foarte aproape de finalizare. Potrivit DRDP Craiova, stadiul fizic al lucrărilor la acest sector a ajuns la 93%. Drumul va fi gata până la finele lunii.

„93% este stadiu fizic al lucrărilor pe sectorul estic al Variantei Ocolitoare a Municipiului Târgu Jiu! În aceste zile pe șantier încep testele lucrărilor, acestea vor fi executate de CESTRIN, testele dinamice la ultimele poduri executate și pre-recepția lucrărilor de pe acest tronson. Termenul de deschidere a circulației rutiere rămâne sfârșitul acestei luni“, a anunțat DRDP Craiova.

După cum se știe, pe 23 aprilie s-a deschis circulația pe VO 66B, Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, între localitățile Romanești – Bălești – Bârsești, iar legătura cu DN 67, zona Slobozia, s-a făcut printr-un nod rutier – pasaj prevăzut cu bretele de intrare și ieșire. Termenul de finalizare pentru întreaga lucrare este 25 iunie 2024.

Contractul având ca obiect „Construcția Variantei de Ocolire Târgu Jiu – Finalizare lucrări“ a avut o valoare de 207 milioane lei fără TVA (fonduri europene). Lucrările au demarat în februarie 2021 și au fost executate de Asocierea Societa Edile Costruzioni E Lavori SA – Secol Romania SRL.

Citește și: (VIDEO) Noi imagini de pe șantierul DEx12 Craiova – Pitești! Se lucrează la pasajul peste drumul național