Vicepremierul Italiei, acuzații dure la adresa lui Macron: „Un instigator la război“

Vicepremierul Italiei, acuzații dure la adresa lui Macron

Vicepremierul Italiei, Matteo Salvini (Foto: Profimedia Images), a lansat acuzații dure la adresa președintelui francez Emmanuel Macron, pe care îl consideră „un instigator la război“ și „un pericol pentru acest continent“. 

Escaladarea conflictului ruso-ucrainean și preconizatele acțiuni ale guvernelor UE, care fac referire inclusiv la susținerea Ucrainei  prin trimiterea de militari, generează reacții ale unor lideri europeni de natură a aprofunda temerile oamenilor cu privire la menținerea păcii și chiar la posibilitatea atragerii UE într-un conflict cu conotații mondiale.

Potrivit Digi 24, vicepremierul și ministrul italian al Transporturilor, Matteo Salvini, l-a acuzat, sâmbătă, pe președintele francez Emmanuel Macron că este un „instigator la război“ și un „pericol pentru acest continent“. De asemenea, duminică, la un eveniment al partidului său Liga (extremă dreapta) desfășurat la Roma, Salvini a precizat că nu are nimic cu Macron, dar că ideile acestuia sunt periculoase, relatează ANSA.

Vicepremierul Italiei, acuzații dure la adresa lui Macron: „Nu vreau să le las copiilor mei un continent gata să înceapă Al Treilea Război Mondial“

Salvini a subliniat că apreciază drept periculoasă ideea exprimată de Macron privind trimiterea de trupe occidentale în Ucraina. „Nu am nimic împotriva lui Macron, dar o Europă care vorbește despre a trimite soldați la măcelul din afara granițelor sale este una care merge împotriva principiilor Comunității europene, într-un moment în care ar trebui să ne preocupăm să ne apărăm împotriva teroriștilor islamici“, a declarat Matteo Salvini, potrivit Agerpres.

Sâmbătă, în cadrul convenției de la Roma a grupului Identitate şi Democrație (ID), din care face parte la nivel european formațiunea sa Liga, Matteo Salvini a afirmat că, „prin cuvintele sale, Macron este un pericol pentru țara sa și pentru acest continent“. „Nu vreau să le las copiilor mei un continent gata să înceapă Al Treilea Război Mondial“, a adăugat Salvini.

Citește și: Surprize, surprize! Statul Islamic revendică atacul ucigaș de la periferia Moscovei