VÂLCEA: ALERTĂ RĂPIRE COPIL

La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 14.50, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la dispariția unei minore, respectiv MICLESCU ANA MARIA, în vârstă de 11 ani.

Din cercetări a reieșit faptul că, în data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 14.50, la domiciliul minorei situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Căzănești, s-ar fi prezentat 4 bărbați și o femeie, care au luat-o cu un autoturism, plecând cu aceasta într-o direcție necunoscută.

Întrucât minora nu a revenit la domiciliu, acesta neavând telefon asupra ei, bunica minorei a alertat polițiștii. S-a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celula de criză.

Au fost declanșate ample căutări, mai multe echipaje din județ efectuând verificări, în vederea depistării minorei.

Semnalmente: ochi albaștri, păr șaten, lung.

La momentul dispariției, aceasta era îmbrăcată cu blugi albaștri, cu o geacă neagră și cizme negre.

Persoanele care pot furniza informații, care să conducă la depistarea minorei în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Vă reamintim faptul că, în conformitate cu mecanismul Alertă Răpire Copil, partenerii publici şi privaţi s-au angajat să difuzeze mesajul de alertă.