luni, mai 12, 2025
10.4 C
Craiova

Val intens de căldură în România. Cod portocaliu de caniculă azi în București și șase județe: Temperaturi de peste 39 de grade Celsius

Şase judeţe din sudul şi sud-estul ţării şi municipiul Bucureşti se află miercuri sub avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zonele avertizate, respectiv Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Ilfov şi municipiul Bucureşti, se vor înregistra temperaturi maxime de 37 – 39 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.

Canicula şi disconfortul termic ridicat va persista pe parcursul zilei de miercuri în alte 16 judeţe (Argeş, Arad, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui), zone unde meteorologii au emis atenţionare Cod galben. Valul de căldură va persista în sud-vest, sud şi în sud-est, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade Celsius, iar minimele se vor încadra între 17 şi 23 de grade.

Meteorologii avertizează că vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată local în jumătatea nordică a teritoriului şi pe arii restrânse în rest. Pe de altă parte, valul de căldură se va intensifica din nou spre sfârşitul săptămânii.

Pentru Capitală, meteorologii au anunţat caniculă şi disconfort pe parcursul zilei de miercuri, iar spre seară, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse. Temperaturile maxime vor fi de 37 – 39 de grade Celsius, cele minime de 20 – 23 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales în seara şi noaptea zilei de miercuri, când va creşte probabilitatea pentru intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse, notează ANM.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Naționala de handbal a României s-a calificat dramatic la EURO 2026!

Naționala masculină de handbal a României s-a calificat dramatic la turneul final al Campionatului European - EHF EURO 2026,...

Mai multe articole din aceeasi categorie