USR Dolj cere desființarea PNDL

USR Dolj anunță care sunt prioritățile formațiunii pe anul 2020, una dintre acestea fiind desființarea Programului Național de Dezvoltare Locală.

Într-un comunicat remis presei, USR enumeră zece teme pe care va continua să le promoveze în acest an.

„În noul an vom continua să depunem proiecte care să schimbe România în bine.

Primul pe lista noastră este revenirea la alegerea primarilor în două tururi. România are nevoie de primari legitimi, votați de cât mai mulți oameni, care să reprezinte cu adevărat interesele comunităților locale. Interesele baronilor locali nu mai pot bloca democrația la nivel local.

Al doilea proiect pentru continuăm să luptăm în 2020 este eliminarea pensiilor speciale. PSD nu mai poate bloca la nesfârșit acest proiect în Parlament, sperăm să fie votat în prima săptămână din noua sesiune parlamentară.

Un alt obiectiv major este desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților. Secția specială este o anomalie apărută la ordinul lui Dragnea. Scopul său este intimidarea magistraților, având grave consecințe asupra independenței sistemului judiciar și luptei împotriva corupției. Desființarea sa este necesară, lucru susținut inclusiv de organismele europene ca GRECO și Comisia de la Veneția.

De asemenea, reprezentarea corectă a Diasporei în Parlament prin creșterea numărului de parlamentari este o măsură la fel de importantă pentru care vom milita. Diaspora a jucat și joacă un rol absolut vital în dezvoltarea României, iar USR va depune toate eforturile pentru a se asigura de reprezentarea corectă și participarea ei neîngrădită la viața societății românești”, se arată în comunicat.

10 teme pentru 2020

Iată care sunt cele 10 priorități ale partidului condus de Dan Barna:

  1. Fără penali în funcții publice să devină articol în Constituție.
  2. Eliminarea programului PNDL.
  3. Alegerea primarilor în două tururi.
  4. Schimbarea legii electorale pentru a facilita votul românilor din Diaspora și din țară.
  5. Abrogarea OUG 114.
  6. Desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.
  7. Corecta reprezentare a Diasporei în Parlamentul României.
  8. Scurtarea termenelor de organizare a alegerilor anticipate.
  9. Reducerea numărului de semnături la un prag rezonabil pentru toate tipurile de alegeri.
  10. Finalizarea și operaționalizarea aplicației Inspectorul Pădurii și a SUMAL.

PNDL, promovat de PSD

Cât a fost la guvernare, PSD a promovat PNDL, direcționând miliarde de lei pentru lucrări de infrastructură (rutieră, educațională, sanitară etc). Social-democrații au majorat alocările pentru acest program de la 2,7 miliarde lei în 2017 la 4,6 miliarde lei în 2018 și 7,06 miliarde lei în 2019. Opoziția a acuzat frecvent PSD că alimentează discreționar autoritățile locale, în funcție de culoarea politică. Astfel încât, odată instalat, guvernul Orban a redus drastic bugetul alocal PNDL. Executivul va ”reorienta cheltuielile de investiții publice în vederea realizării unei treceri treptate de la investițiile finanțate integral din surse național la investiții cofinanțate din fonduri europene”, a anunțat Ludovic Orban. Bugetul Ministerului Dezvoltării va scădea de la 9,1 miliarde de lei în 2019 la 5 miliarde de lei în 2020, iar bugetul alocat Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) scade de la 7,06 miliarde de lei la 2,5 miliarde de lei, potrivit Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2020-2022 făcută publică de guvernul Ludovic Orban.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Visul unei nopți de primăvară: Universitatea Craiova, campioană. Oltenii au meci greu diseară, cu CFR Cluj

Visul unei nopți de primăvară - Universitatea Craiova, din nou campioană după 35 de ani, este tot mai aproape....

Mai multe articole din aceeasi categorie