UMB și Ozaltin, constructorii de pe DEx12 Craiova – Pitești, se mențin în top. Ce progres au avut în martie

UMB și Ozaltin, constructorii de pe DEx12 Craiova – Pitești, se mențin în top

UMB și Ozaltin, constructorii de pe tronsonul 4, respectiv 1 al Drumului Expres (DEx12) Craiova – Pitești au făcut progrese și în luna martie. Atât firmele lui Dorinel Umbrărescu, cât și Asocierea Ozaltin – Strade Bauunternehmung – Visio Construction Works se mențin în topul constructorilor de autostrăzi și drumuri expres din România.

Potrivit Economica.net, cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate, în martie, pe primele două loturi ale A7 Ploiești – Buzău, conform raportărilor lunare oficiale. Pe podium se află Coni, Pizzarotti și UMB, care a revenit în forță pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești.

Clasamentul constructorilor de autostrăzi este dominat în luna martie de către asocierea Coni – Trace, care a avut un avans de aproape 17 puncte procentuale pe lotul 2 Mizil – Pietroasele al A7 Ploiești – Buzău. Lucrările pe primul lot intrat în execuție din A7, finanțate prin PNRR, au ajuns la un stadiu de 61,5% și ar trebui finalizate în octombrie 2024.

Pe a doua poziție se situează asocierea Pizzarotti – Retter, cu un progres de 6,78 puncte procentuale pe lotul vecin din A7, Dumbrava – Mizil, care de asemenea are termen de finalizare în toamna acestui an. Podiumul este completat de UMB, care a avansat cu 5 puncte procentuale pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12). Lucrările, ajunse la un stadiu de 48%, sunt programate pentru finalizare tot în 2024.

UMB și Ozaltin, constructorii de pe DEx12 Craiova – Pitești, se mențin în top. Asocierea Ozaltin – Strade Bauunternehmung – Visio Construction Works, peste austriecii de la Porr

Mai departe, turcii de la Ozaltin au raportat un progres de 4,7 puncte procentuale pe tronsonul 1 al DEx12, unde lucrează în asociere cu firma craioveană Strade Bauunternehmung SRL și cu Visio Construction Works SRL. Și acest lot ar urma să fie gata în 2024. 

În top urmează austriecii de la Porr, cu un avans de 3,7 puncte procentuale la secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș a A1 Sibiu – Pitești. Lucrările la lotul cu primul tunel veritabil de autostradă din România au ajuns, în martie, la peste 28%. UMB revine cu un progres de 3 puncte procentuale pe lotul Domnești Târg – Răcăciuni al A7 Focșani – Bacău. Și o parte din acest lot, mai exact secțiunea ce ocolește orașul Adjud, ar urma să fie gata în 2024, conform previziunilor ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Clasamentul continuă cu turcii de la Akarko, ce au avansat cu 2,47 puncte procentuale pe lotul 1 Sud al Autostrăzii Bucureștiului A0. O parte din acest lot a fost dată în trafic în aprilie 2024, urmând ca în această vară să fie finalizat întregul lot, inclusiv nodul cu Autostrada Soarelui A2. 

UMB are deschise mai multe șantiere

Pe următoarea poziție se află tot UMB, cu un progres de 2,2 puncte procentuale pe lotul Trifești – Gherăești al A7 Bacău – Pașcani. Și italienii de la WeBuild sunt în acest top, după un avans de 2,1 puncte procentuale pe secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești a A1 Sibiu – Pitești. Lucrările pe acest lot, cu termen contractual de finalizare în 2025, au ajuns la un stadiu de aproape 65%.

În fine, UMB revine din nou cu progrese de 2 puncte procentuale pe loturile Buzău – Vadu Pașii și Vadu Pașii – Râmnicu Sărat ale A7 Buzău – Focșani. Rămâne de văzut dacă aceste loturi, ajunse la peste 30% grad de execuție, vor fi gata în 2024, conform estimărilor oficialilor de la Transporturi. Pe restul șantierelor monitorizate fie nu au fost raportate progrese, fie acestea au fost mai mici de 2 puncte procentuale.

Citește și: 

(VIDEO) Drumul expres a ajuns în Craiova! Se montează grinzile la pasajul peste Centura de Nord

(VIDEO) Umbrărescu revine în forță pe Drumul Expres Craiova – Pitești! Care este termenul final