luni, ianuarie 20, 2025
-4.5 C
Craiova

Ultimele stiri despre SIMONA Halep inaintea marelui meci de la Indian Wells! Vezi si ce post TV transmite meciul si la ce ora incepe semifinala!

SIMONA HALEP. Campioana noastra Simona  Halep joacă sâmbătă, în jurul orei 05:30, împotriva lui Naomi Osaka (20 de ani, 44 WTA), semifinalele turneului de la Indian Wells.

Simona Halep a avut parte de un tablou aparent ușor la Indian Wells. Halep ar putea ajunge în finala primul turneu Premier Mandatory din 2018 fără să fi eliminat pe parcurs vreun cap de serie. 

Naomi Osaka a produs una dintre marile surprize ale turneului și a învins-o pe Karolina Pliskova, locul 5 WTA, scor 6-2, 6-3. Victoria cu Pliskova este cea mai importantă a carierei pentru Osaka, iar calificarea în semifinalele turneului Premier Mandatory este cea mai bună performanță. 

Cealaltă semifinală a tabloului feminin, Venus Williams – Daria Kasatkina, se joacă sâmbătă, în jurul ore 03:00. 

Partida dintre Simona Halep și Naomi Osaka va fi transmisa în direct pe TV Digi Sport!

SIMONA HALEP. Naomi Osaka (20 de ani, 44 WTA) a declarat ca a învățat din duelurile precedente cu Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) și știe ce are de făcut pentru a ajunge în finala Indian Wells. 

„Am mai jucat împotriva Simonei, știu la ce să mă aștept și cum să reacționez. Am făcut o mulțime de erori în meciurile precedente, nu am profitat de șansele pe care le-am avut. Nu trebuie să mă mai grăbesc, îmi plac schimburile lungi.

Pentru mine este o performanță extraordinară, mă bucur că am ajuns în semifinale. Voi face tot posibilul să trec mai departe”, a declarat Naomi Osaka.

Cine este Osaka

Naomi Osaka reprezintă Japonia, dar locuiește de la trei ani la New York. Mama sa e japoneză, iar tatăl e din Haiti. Osaka are unul dintre cele mai puternice servicii din circuit, iar dreapta ei este năprasnică: la 16 ani reușea să lovească pe forehand cu 160 km/h.

SIMONA HALEP. Campioana noastra a postat pe Twitter o imagine cu una dintre actrițele sale favorite, Elisabeth Shue.

Simona Halep profită de notorietate pentru a-și întâlni idolii. În ziua liberă dintre sfertul de finală cu Petra Martic și semifinala cu Naomi Osaka, Halep s-a întâlnit cu una dintre cele mai în vogă actrițe de la Holywood, Elisabeth Shue. 

 „A fost o adevărată onoare să o întâlnesc pe Elisabeth Shue și frumoasă ei fiică. Iubesc cel mai recent film al său, Battle of the sexes„, a scris Halep în descrierea fotografiei.

Elisabeth Shue (54 de ani) a devenit cunoscută la doar 21 de ani, pentru rolul avut în Karate Kid. Cele mai cunsocute pelicule în care a evoluat sunt Back to the Future, Leaving Las Vegas, City of Angels, Bătălia sexelor sau serialul american CSI.

Sursa si foto: gsp.ro

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

„U“ Craiova – Dinamo 1-1: Când Dumnezeu îți dă pasă, dar nu-ți bagă și mingea în plasă!

Meciul „U“ Craiova - Dinamo, scor  1-1, s-a derulat parcă după replica celebră din comedia TV Atletico Textila: când...

Mai multe articole din aceeasi categorie