Turist pe bicicletă în Oltenia, proiectul european de 35 de milioane de euro demarat de Consiliul Județean (CJ) Dolj pentru amenajarea unei rute cicloturistice pe traseul EuroVelo 6, a făcut un prim pas.
În aceste zile, inspectorii acreditați de Federația Europeană a Cicliștilor fac verificări ale rutei în vederea elaborării Studiului de Fezabilitate, a anunțat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile. SF-ul vizează nu doar calitatea căii de rulare, ci și atractivitatea zonei, existența surselor de alimentare cu apă și hrană.
„A început elaborarea studiului de fezabilitate pentru viitoarea rută destinată cicliștilor, pe un traseu ce este stabilit cu exactitate chiar în această etapă. Inspectorii de rute se asigură că traseul respectă cerințele impuse de standardele EuroVelo, care vizează nu doar calitatea căii de rulare, ci și atractivitatea zonei, existența surselor de alimentare cu apă și hrană, posibilitatea amenajării punctelor de repaus și înnoptare“, a precizat Cosmin Vasile, pe Facebook.
De asemenea, se realizează studii de topometrie și geologie tehnică pe întreaga lungime a rutei cicloturistice. Proiectul presupune amenajarea unui traseu de aproape 360 de kilometri, pe teritoriile județelor Mehedinți, Dolj și Olt, cu fonduri atrase de Consiliul Județean Dolj, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de peste 35 de milioane de euro. Numai în județul Dolj, lungimea traseului amenajat este de aproximativ 180 de kilometri, de-a lungul fluviului Dunărea.
Turist pe bicicletă în Oltenia. Traseul EuroVelo 6 traversează județele Olt, Dolj şi Mehedinţi. Ce atracții turistice va oferi
EuroVelo 6 sau EV6, cunoscută și sub numele de „Euro-velo-ruta fluviilor“ sau „Pista ciclabilă europeană a fluviilor“, este o rută ciclabilă de tip EuroVelo în lungime de 3.653 km care leagă Nantes de București, și, prin extensie Saint-Nazaire de Constanța. Este cea mai celebra rută ciclabilă europeană, traversând Europa de la vest la est, de la Oceanul Atlantic la Marea Neagră și trecând prin nouă țări. Ruta urmează cursul a trei mari fluvii europene: Loara, Rinul şi Dunărea.
În România, traseul traversează trei judeţe Olt, Dolj şi Mehedinţi şi trece prin 40 de localități. Traseul va porni din Drobeta-Turnu Severin și ajunge la limita dintre Olt și Teleorman, desfășurându-se de-a lungul Dunării, pe o lungime totală de 356 de kilometri, dintre care 176 în județul Dolj.
„Reușim, pe de o parte, să creăm un culoar sigur pentru bicicliști, itinerarul fiind conceput astfel încât să evite pe cât posibil drumurile aglomerate și să pună în valoare, în schimb, cât mai mult cadrul natural spectaculos din Lunca Dunării. Pe de altă parte, le oferim turiștilor posibilitatea de a străbate o rută pe parcursul căreia vor regăsi numeroase obiective atractive, dacă ar fi să amintim doar Palatul «Marincu» din Calafat și Portul Cultural Cetate, rezervații și arii protejate de interes comunitar precum Pădurea Zăval, Lacul Bistreț sau Confluența Jiu – Dunăre, dar și Cetatea Medievală a Severinului ori Cetatea Romano-Bizantină Sucidava“, a explicat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Traseul străbate 19 localități doljene: Cetate, Maglavit, Calafat, Ciupercenii Noi, Desa, Poiana Mare, Piscu Vechi, Ghidici, Rast, Negoi, Catane, Bistreț, Cârna, Măceșu de Jos, Gighera, Ostroveni, Bechet, Călărași și Dăbuleni.
Citește și: Centru de Vaccinare Anti-HPV, la Craiova. Cancerul de col uterin poate fi prevenit în totalitate!