vineri, februarie 7, 2025
0.6 C
Craiova

Totuși, de ce au fost anulate alegerile prezidențiale?

Câteva zeci de mii de oameni au participat ieri la un miting în București și au protestat împotriva anulării alegerilor. Ca întotdeauna, nu se știe exact câte persoane au participat la miting. Jandarmeria spune că 20.000. Organizatorul – partidul AUR – spune că au fost 100.000. Presa aproximează numărul participanților la circa 40.000.

Dar, indiferent de cei care au numărat, au fost suficienți participanți ca acest miting să fie un eveniment de mare amploare, iar acest lucru trebuie consemnat ca atare. Așa cum trebuie consemnat și faptul că, deși protestul a durat peste cinci ore, iar participanții au mărșăluit prin Capitală, au fost foarte puține incidente.

Un miting pe deplin justificat!

A doua zi după ce au fost făcute publice documentele desecretizate ale CSAT, în care se vorbea despre implicarea unui „actor statal străin” în alegerile prezidențiale, am fost printre cei care au cerut anularea alegerilor. Era o chestiune de bun-simț să anulezi un proces electoral viciat.

După acea a doua zi, a venit anularea alegerilor prezidențiale și și prelungirea mandatului lui Klaus Iohannis. Și au venit zilele în care am așteptat să vedem dovezile pe care s-a bazat CCR în momentul în care a decis că alegerile trebuie anulate. Acele dovezi nu au mai venit!…

Președintele Iohannis, omul ales prin vot direct și care ar fi trebuit să ne spună mai multe lucruri despre acea anulare, a preferat să tacă și să ignore neliniștea din societate. Și-a prelungit de unul singur mandatul până la depunerea jurământului de către următorul președinte, după cum a citat domnia-sa un articol din Constituție. Klaus Iohannis nu a citat și un alt articol, din aceeași Constituție, care spune că mandatul președintelui poate fi prelungit doar în caz de catastrofă sau în caz de război. Așa că a rămas la Cotroceni pe termen nedeterminat. 

Atitudinea președintelui Iohannis irită pe toată lumea

Faptul că președintele nu explică în niciun fel modul în care au fost compromise alegerile prezidențiale de anul trecut mărește distanța dintre acesta și popor. Tăcerea lui Klaus Iohannis e arogantă și, mai ales, incorectă.

La fel de incorectă este și atitudinea Guvernului. Executivul a ales să susțină, tot în tăcere, jocul prezidențial, spălându-se pe mâini de orice responsabilitate legată de alegerile anulate, deși Guvernul le-a organizat. Iar acum se pregătește să le mai organizeze o dată. Pare de neînțeles cum unei echipe manageriale care a ratat un obiectiv de asemenea importanță – alegerile prezidențiale – i se încredințează, din nou, aceeași sarcină. Pare absurd, dar la noi se poate orice!

Iată o grămadă de motive pentru care oamenii au ieșit în stradă

Oricâte glume ar face „intelectualii subțiri” și oricât ar râde cu dispreț de unii dintre protestatari, nemulțumirile celor care au ieșit la miting sunt legitime. Și nu este nimic antieuropean în manifestarea acestor nemulțumiri. Dimpotrivă! Iar din această perspectivă, tăcerea președintelui cu mandat depășit este un abuz antieuropean perfect!

Citește și: Populismul sau dictatura prostiei

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

TOP cele mai scumpe autostrăzi din România, în funcție de bugetul din 2025

TOP cele mai scumpe autostrăzi din România. Ministerul Transporturilor are pentru 2025 un buget de 43,27 miliarde lei, „cel...

Mai multe articole din aceeasi categorie