marți, martie 18, 2025
0.3 C
Craiova

Top Capital milionarii Olteniei: Constantin Goanță Bărbulescu

Ediția 2020 a Topului 300 Capital „Cei mai bogați români” arată și afacerile din Oltenia. Ce-i drept, regiunea noastră e codașă la mari averi – cele declarate, desigur – dar asta nu înseamnă că nu există și aici milionari în euro. Este vorba de oameni de afaceri români, cei care gestionează capitalul care ține economia.

Mulți au pornit afacerile în zorii democrației noastre, în anii 90, preluând fabrici de la stat și făcând credite pentru a le pune pe roate. Sau vânzând bucăți întregi, pentru a ridica apoi alte afaceri. Alții au fost creativi și au deschis o nișă care s-a dezvoltat în timp. Cu toții însă sunt oameni cu simț al banului, cu curaj să riște, cu viziune sau cu relații care i-au ajutat la momentele potrivite.

În cazul celor care au preluat fabricile de pe vremea lui Ceaușescu au fost mereu „comentarii”. Și, ce-i drept, este ușor să stai azi pe margine și să critici, să „dezgropi morții”, să spui că s-a făcut prăpăd cu avuția statului, mai ales atâta timp cât justiția nu s-a pronunțat în vreun fel… În realitate, câți am avut curaj să luăm o gloabă din grajd, să o îngrijim, să investim, să riscăm… și să facem din ea campioană?

Omul cu țevi

Primul episod din acest serial despre milionarii Olteniei îl dedicăm lui Constantin Goanță Bărbulescu din Olt, plasat de cei de la Capital pe locul 279 din 300. Afacerea sa, constând în distribuția de țevi fără sudură din oțel de carbon, este evaluată astăzi la 23 – 27 milioane de euro, cu 2 milioane în plus față de 2019.

Un moment de apogeu al firmei a avut loc chiar acum o lună, când Constantin Goanță Bărbulescu a dat o lovitură care îi ridică cifra de afaceri: furnizorul din Slatina a câștigat un contract cu o valoare de atribuire de 140.767.769,88 lei, acordat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș. Adică aproape 30 de milioane de euro. Acesta prevede „furnizarea unor produse specifice”, mai precis, material tubular și curbe necesare pentru execuția proiectului denumit „Dezvoltări ale SNT în zona de Nord–Est a României, în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei, precum și a asigurării capacităților de transport spre Republica Moldova”. Criteriul de atribuire a fost constituit de cel mai bun raport calitate-preț, componenta financiară având o pondere de 90%.

De la o ruină, la o firmă de succes

Antreprenorul Constantin Goanţă Bărbulescu a înfiinţat Comtech Co în 1997, după ce a preluat activele fostei baze COMAT din Slatina. Înainte, lucrase la fosta fabrică de țevi din oraș, IT Slatina, devenită Artrom. A stat acolo din 1993 până în 1997, când a intrat de unul singur în afacerea în care e și azi. Goanță a absolvit Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Univeristății Politehnice București și, dacă îi urmărești biografia, afli că aproape toată viața și-a dedicat-o țevilor. Face parte din grupuri de specialiști din această branșă și este conectat la orice noutate din domeniu. Cum era firesc, își permite să aibă un nivel ridicat de trai. Circulă cu mașini solide, având chiar două modele de Volvo în parcul auto, iar fiul său îi moștenește această pasiune. Omul de afaceri este căsătorit cu o fostă judecătoare a Tribunalului Olt, Mirela Tatiana Bărbulescu Goanţă, pensionată în 2010, iar cuplul are doi copii. Ambii sunt aproape de afacerile familiei. Fiica administrează un nou business, fiul lucrează la firma de țevi.

Cel mai bogat oltean este un personaj discret, care a stat departe de scandaluri. Nu și de politică, însă. Presa locală îl prezintă drept membru al partidului condus de Dacian Cioloș, Plus.

În momentul în care Constantin Goanță Bărbulescu a cumpărat fostul Comat, a plătit practic o ruină. Dar era o ruină pe care se putea construi, dacă erai priceput și aveai o viziune. El era priceput și avea și viziunea. Nu ca cei care avuseseră „grijă” de Comat până atunci. Din 1989 până în 1997, data achiziției, firma ajunsese la faliment, condusă ba de unii, ba de alții, majoritatea oameni fără legătură cu domeniul dar puși pe căpătuială.

La 23 de ani distanță de momentul preluării, fostul Comat se prezintă astfel:  o firmă cu trei puncte de lucru, cu un total de 80 de angajati, la Slatina, Timișoara și Roman. Depozitele COMTECH CO depășesc 30.000 de metri pătrați, iar jumătate din această suprafață este acoperită, ceea ce permite stocarea a peste 8.000 de tone de material. Mai mult, depozitele sunt situate în apropierea principalelor fabrici producătoare de oțel și au legături cu liniile feroviare. Cifra de afaceri în 2019 era de 24 de milioane de euro. Ca să ajungă însă aici, a investit foarte mult. În 2012, a fost finalizată o unitate de izolare cu polietilenă a țevilor care a costat 5 milioane de euro. Aproape două treimi din sumă au provenit din fonduri proprii, iar restul a fost asigurat prin credite. Datorită acestei investiții, compania din Slatina poate satisface cererile piețelor de petrol și gaz de pe tot teritoriul Europei, Africii de Nord și Orientului Mijlociu.

Atent la ce se întâmplă în Olt

Goanță Bărbulescu a decis să își lărgească domeniul de activitate și a cumpărat și Hotelul Parc din Slatina. A accesat fonduri europene și intră cu el în reparații. Potrivit proiectului, hotelul va fi mărit, trecând de la 70 de camere la 85. Va avea dotări de tip săli de conferință, sală de evenimente, restaurant, terasă, etc. În plus, vor fi create condiții pentru acomodarea persoanelor cu dizabilități prin crearea unor camere special amenajate/dotate, rampă de acces și locuri de parcare.

Firma lui Goanță nu refuză cererile de sponsorizare venite de la comunitatea din Olt, fiind înregistrat oficial cu sume mari direcționate spre sponzorizări, inclusiv către Jandarmeria Olt.

În episodul de mâine: Cornel și Delian Panait, Dolj, locul 288 în top 300 Capital, cu 22 – 24 milioane de euro din auto și construcții.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

(VIDEO) ANUNȚUL BOMBĂ al lui Donald Trump. Va declasifica 80.000 de pagini din dosarul asasinării președintelui J.F. Kennedy!

Anunț bombă al lui Donald Trump despre dosarul asasinării președintelui J.F. Kennedy. Președintele SUA a anunțat că va declasifica,...

Mai multe articole din aceeasi categorie