duminică, aprilie 20, 2025
22.8 C
Craiova

Tarife mai mari pentru permise auto și certificate de înmatriculare

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a anunțat că au fost stabilite noi tarife pentru permisul de conducere și certificatul de înmatriculare,

Acestea sunt următoarele:

  • 89 de lei pentru permisul de conducere;
  • 49 de lei pentru certificatul de înmatriculare.

Modificarea tarifelor a fost stabilită de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, care a precizat că pentru stabilirea noilor tarife s-a avut în vedere data ultimei majorări de preț pentru permise de conducere si certificate de înmatriculare, respectiv martie 2009, ajustate în limita indicelui pretului de consum (IPC) de 135,10 % inregistrat in perioada martie 2009-februarie 2020.

Anterior majorării, eliberarea unui permis de conducere costa 68 de lei, iar taxa pentru un certificat de înmatriculare era de 37 de lei.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care au achitat taxele aferente eliberării permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare anterior datei de 17.06.2020, DRPCIV a precizat că se acordă un termen de grație de 30 de zile calendaristice  pentru utilizarea acestora la vechiul tarif, fără plata diferentelor de preț.

După expirarea celor 30 de zile, cetățenii care au achitat taxele anterior datei de 17.06.2020 vor achita și diferența de preț existentă între tarifele anterioare și cele actuale.

Cât mai costă școala de șoferi

Cei care încă nu au permis de conducere și vor să-l obțină trebuie să achite următoarele taxe:

  • Analize medicale + avizul psihologic: 300 lei;
  • Școala de șoferi: 1.000 – 2.200 lei, în funcție de mașina aleasă;
  • Închirierea mașinii pentru examen: 150-200 lei;

Aceste prețuri sunt informative și pot diferi în funcție de tarifele practicate de diverse școli auto sau laboratoare de analize medicale ori cabinete de psiholog.

Alte taxe și tarife

Cei care au obținut deja permisul auto și certificatul de înmatriculare trebuie să aibă în vedere șia alte taxe și tarife actualizate de către DRPCIV:

  • 20 lei/placă tip A – plăci normale cu dimensiunea 110 x 520mm, folosite pentru toate autovehiculele (2 plăci – 40 lei);
  • 23 lei/placă tip B -plăci de formă dreptunghiulară cu dimensiunea 200x340mm (descrise și ca ”pătrate”), folosite doar pentru partea din spate a remorcilor sau a vehiculelor 4 x 4, dacă au un astfel de spațiu prevăzut din construcție;
  • 17 lei/placă tip C – plăci folosite doar pentru motociclete, dimensiunea de 130×240 mm.
  • 45 lei/operatiune – atribuire numar preferential: atribuirea unei combinații a numărului de înmatriculare, la alegerea solitantului la care se adaugă și valoarea plăcilor cu număr de înmatriculare (tip A,B sau C).
  • 30 lei/operațiune de păstrare a combinației numărului de înmatriculare înainte de înstrăinarea vehiculului. Plăcile cu număr de înmatriculare rămân la solicitant.
  • 13 lei – contravaloarea autorizației provizorii a circulației.
Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Învierea Domnului

https://youtu.be/BeJv_NbRQK4?si=RMkixXzrnEHCz_Xu Vă invităm la o emisiune despre Urcușul spre Înviere, având ca temă principală: Învierea Domnului 🙏 Prin Patimi spre Înviere 🙏Actualitatea...

Mai multe articole din aceeasi categorie