Ne-am obişnuit să îi vedem în lupta cu focul ori cu apele, sărind în ajutorul semenilor ori de câte ori este nevoie, dar îi vedem mai rar participând la evenimente culturale.
Oara Larisa Mutu Mindoiu, un artist plastic care de mai mulţi ani a îmbrăcat uniforma militară la ISU Drobeta, a reuşit să-i mobilizeze vineri, 8 decembrie, pe colegii săi la un eveniment de înaltă ţinută artistică. Au răspuns invitaţiei artistei la vernisajul unei expoziţii de pictură, precum şi la lansarea albumului personal de artă „Locul meu”.
„Am considerat că arta trebuie să se alăture frumoasei nostre datorii, aceea de a salva. Am considerat că noi trebuie să fim permanent alături de ea prin sfaturi şi, bineînţeles, prin puterea nostră de a-i da speranţă că oricând, indiferent de funcţia pe care o are în cadrul instituţiei noastre, rămâne în primul rând un artist”, a declarat inspectorul şef al ISU „Drobeta”, colonelul Florentin Dragomir.
Expoziţia este găzduită de Palatul Culturii „Teodor Costescu” şi va fi deschisă pentru publicul larg până la sfârşitul acestui an. „Palatul Culturii Teodor Costescu se bucură să găzduiască un astfel de eveniment, orice întâlnire cu arta are valoarea unei sărbători.
„Astăzi, pe simezele sălii Ştefan Popa Popas găzduim expoziţia unei artiste clasice din Drobeta-Turnu Severin care a mai colaborat cu noi, a mai avut expoziţii la Castelul Artelor, dar şi la Pavilionul Expoziţional de la Pădurea Crihala. Este o bucurie pentru noi să ne reîntâlnim cu arta plastica a domniei sale şi să sperăm că un public din ce în ce mai numeros va veni să se bucure de această expoziţie”, a spus Sorin Vidan, managerul Palatului Culturii Teodor Costescu.
Acest eveniment dă startul unor alte asemenea activităţi speciale pe care ISU „Drobeta” obişnuieşte să le organizeze cu ocazia sfintelor sărbători de iarnă.
Oara Larisa Mutu Mindoiu s-a născut la 5 martie 1978 în oraşul Tîrgu Jiu, judeţul Gorj, însă copilăria şi-a petrecut-o la Pocruia în Tismana, unde a deprins taina picturii şi a sculpturii. A urmat Liceul de Artă „C. Brăiloiu“ din Tg. Jiu, unde a învăţat abc-ul picturii, dar şi tehnicile deosebit de importante pentru orice aspirant la o carieră de artist plastic, tehnici pe care mai apoi avea să şi le perfecţioneze în timpul studenţiei. În timpul liceului obişnuia să meargă şi în atelierul de pictură al Mânăstirii Tismana. Acolo a deprins arta picturii icoanelor pe sticlă şi lemn, simţind binecuvântarea locului şi frumuseţea naturii. Îndrumată de o profesoară ardeleancă, doamna Virschi, căreia îi poartă o adâncă admiraţie şi un profund respect, a urmat Facultatea de Arte Plastice şi Decorative (2013) din Cluj Napoca. Din anul 2006 şi până în prezent, este subofiţer operativ principal la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi.
Sursa: Adevărul