luni, martie 24, 2025
10.6 C
Craiova

Știința lui Rădoi devine lider, dacă se impune la Clinceni

Universitatea Craiova va evolua astăzi, de la ora 16:00, la Clinceni, cu Unirea Slobozia, și dacă va câștiga va urca pe primul loc, cel puțin pentru o zi.

Unirea Slobozia este în zona retrogradării, însă pentru olteni este al treilea meci într-o săptămână și probabil vor exista anumite schimbări în primul 11. De la venirea lui Rădoi, Ștința a obținut 6 puncte, după victoriile de acasă cu Poli Iași (4-1) și liderul U Cluj (1-0).

Mirel Rădoi a analizat adversarul, spunând că este unul incomod.

„Nu va fi deloc uşor pentru noi să jucăm al treilea meci într-o săptămână, dar cred că din punct de vedere mental suntem pregătiţi. Din punct de vedere medical, suferim cu lipsa lui Badelj, ar mai fi ceva probleme, vedem evaluarea departamentului medical, aşteptăm să vedem dacă mai lipseşte cineva. Iago Lopez a avut o enterocolită, nu se simte bine, nu ştim dacă vom conta pe el. După două victorii în patru zile, din punct de vedere emoţional suntem în ascendenţă, pozitivi, dar a treia partidă la rând într-o săptămână este cea mai grea, de obicei. Din punct de vedere mental şi fizic este o cădere de obicei la al treilea meci.

Băieţii s-au recuperat, avem tot ce trebuie. Din punct de vedere fizic, chiar dacă o să suferim, nu cred că vor fi probleme. Mihalcea analizează în detaliu adversarul, cu o organizare foarte bună defensivă, echipa lui ştie exact cum joacă adversarul, este o echipă compactă, exactă, închide spaţiile.  Ai puţine spaţii între linii, între fundaşi şi portar e distanţă scurtă. Va trebui să alternăm momentele când trebuie să jucăm între linii sau cu centrări. Slăbiciuni au, dar le păstrăm pentru noi”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă premergătoare meciului de astăzi.

Universitatea Craiova joacă la Clinceni: Carlos Mora: „Mereu vom da 100% pentru suporteri“

Fundașul Carlos Mora s-a arătat optimist înaintea jocului de astăzi.

„Este un meci foarte important, în care trebuie să facem ce am făcut îniante, să câştigăm şi să adunăm puncte. Va fi un meci dificil, dar trebuie să reuşim. Este excelent noul antrenor, am muncit foarte bine cu Mirel Rădoi. Cred că tot grupul este fericit şi are dorinţă să arătăm ce am lucrat în antrenamente. Secretul meu este că dau tot ce pot, zilnic, ca şi cum ar fi ultima partidă pe care aş juca-o.

Sunt fericit şi mă simt bine fundaş dreapta. Cred că am făcut o treabă bună în această poziţie. M-am simţit foarte emoţionat la ultimele jocuri. Nu ştiu câţi suporteri erau pe stadion, dar mi s-au părut foarte mulţi şi mă simt fericit datorită lor. Noi, cumva, îi răsplătim prin victoriile pe care le realizăm. Mereu vom da 100% pentru ei. Avem responsabilitatea de a câştiga şi de a sărbători la final”, a declarat Carlos Mora.

Citește și: Ziua când Simona a început să privească în altă parte

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

(VIDEO) Devenim o voce puternică pe plan European la Triatlon!

Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Constantin Bogdan Matei, alături de președintele Federației Române de Triatlon, au fost prezenți la...

Mai multe articole din aceeasi categorie