miercuri, mai 14, 2025
19.4 C
Craiova

Spectacol în Polivalentă, în Vinerea Mare

Handbalistele de la SCMU Craiova vor să fie mari în Vinerea Mare, urmând să întâlnească astăzi, de la ora 17:30, pe HCM Baia Mare.

Va fi un joc foarte important, pentru că dacă se impune Craiova se apropie la un singur punct de echipa de pe locul 4.

„Este un meci extrem de dificil. Ele își doresc să rămână pe locul 4, iar noi încercăm să urcăm în clasament după fiecare meci după startul mai slab de sezon. Trebuie să fim motivate, concentrate și să tratăm cu seriozitate acest joc. Nu vem probleme de lot, toate fetele au venit sănătoase de la loturi. Sper să avem o evoluție bună și să reușim să câștigăm și să facem fericiți fanii care vor fi în tribună”, a spus antrenorul Craiovei, Ovidiu Mihăilă.

SCMU Craiova este obligată să triumfe în meciul cu băimărencele pentru a fi în plutonul echipelor de pe locurile 4-6. De partea opusă, Minaur are două eşecuri consecutive şi are un program greu până la finalul sezonului.

Cele două formaţii s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon. Mai întâi în campionat, în Maramureş, acolo unde gazdele s-au impus cu 31-27. Apoi, cele două rivale s-au duelat şi în Cupa României, la Craiova, unde gazdele au avut câştig de cauză cu scorul de 33-28.

Pe de altă parte, baschetbaliștii de la SCMU Craiova au pierdut duelul de la Voluntari cu 107-73 (31-11, 17-18, 32-12, 27-32).

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Concedieri masive la fabrica de cablaje din Târgu Jiu! 139 de angajați rămân șomeri

Se fac concedieri colective la fabrica de cablaje din Târgu Jiu. 139 de angajați vor pleca acasă în lunile...

Mai multe articole din aceeasi categorie