Directorul Aeroportului Internațional Craiova, Sorin Manda, este noul prim-vicepreședinte al Asociaţiei Aeroporturilor din România (ARR). Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale Extraordinare desfășurate luni, la Brașov, după ce actuala conducere a Asociaţiei, condusă timp de 27 de ani de David Ciceo, şi-a anunţat demisia.
Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) are, începând de luni, o nouă conducere. Preşedinte a fost ales Bogdan Mîndrescu, director al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), iar prim-vicepreşedinte – Sorin Manda, directorul general al Aeroportului Internaţional Craiova.
Potrivit lui Sorin Manda, noua conducere a fost aleasă, luni, la Braşov, în cadrul şedinţei AAR, care a luat act de demisia lui David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, din funcţia de preşedinte al asociaţiei şi a fost votată în unanimitate noua conducere.

Mîndrescu preia funcția de la David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj, care a decis să se retragă de la conducerea AAR după 27 de ani. Ciceo își va încheia mandatul la 1 octombrie 2025.
În adresa prin care își anunță demisia, David Ciceo își exprimă încrederea că organizația va continua să evolueze și să-și consolideze rolul strategic în sector, rămânând fidelă valorilor care au stat la baza construcției sale. În opinia sa, Asociația Aeroporturilor din România are acum o fundație solidă, o experiență valoroasă și o direcție clară, după cum se menționează într-un comunicat trimis astăzi de organizație.
Sorin Manda, în conducerea Asociaţiei Aeroporturilor din România: „Sunt sigur că împreună vom reuşi să modernizăm aviaţia din România“

„Mă bucur că fac parte dintr-o echipă ce are ca principal scop reformarea asociaţiei, astfel încât fiecare membru să fie reprezentat în relaţia cu toate instituţiile statului şi sprijinit în proiectele asumate. Este o schimbare care are loc pentru prima dată după 27 de ani, odată cu retragerea din această funcţie a lui David Ciceo, căruia îi mulţumesc şi care sper că va rămâne alături de noi pentru a contribui cu experienţa sa la proiectele asociaţiei. Le mulţumesc tuturor colegilor din cadrul AAR pentru susţinerea noii echipe manageriale! Sunt sigur că împreună vom reuşi să modernizăm aviaţia din România“, a transmis Sorin Manda pe pagina sa de Facebook.
Cei cinci vicepreședinți ai ARR sunt:
- Bogdan Artagea (Aeroportul Internațional „Mihai Kogălniceanu“Constanța) – Zona 1
- Lucian Taropa (Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara) – Zona 2
- Ioan Măriuța (Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava) – Zona 3
- Andrei Peti (Aeroportul Internațional Transilvania Târgu Mureș) – Zona 4
- Răzvan Horga (Aeroportul Internațional Oradea) – relația cu organismele internaționale
Secretar general al AAR este Marius Gârdea (Aeroportul Internațional Sibiu), iar trezorier a fost desemnat Ovidiu Moșneag (Aeroportul Internațional Arad).
Noul președinte al ARR a prezentat direcțiile strategice ale Asociației: digitalizare și automatizare, siguranță și securitate avansată, utilizarea energiei verzi, servicii contactless și biometrice, precum și parteneriate pentru inovare.
„Ne propunem să facem din aeroporturile României adevărate hub-uri inteligente, prietenoase cu pasagerii și cu mediul. Modernizarea trebuie să fie motorul creșterii noastre și să transforme infrastructura aeriană într-un etalon pentru regiune“, a declarat Bogdan Mîndrescu.
Schimbarea a fost bine primită de operatorii aerieni și autoritățile locale, care și-au exprimat sprijinul pentru proiectele dedicate digitalizării și reducerii amprentei de carbon a aeroporturilor.
Citește și: Impozitele pentru clădiri, terenuri și autoturisme vor sări în aer! Majorări și de 170% a valorii impozabile

