Șoferul care a accidentat o femeie în vârstă de 33 ani pe o stradă din Caracal a fost reținut, joi, 7 septembrie 2023, de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal și urmează ca vineri să fie dus în fața judecătorului cu propunere de arestare preventivă.
Polițistul se afla la volanul unui autorism, în dimineața zilei de marți, 5 septembrie 2023, când a accidentat o femeie care traversa neregulamentar către fabrica la care lucra. Șoferul și-a continuat drumul, revenind la locul accidentului după aproximativ jumătate de oră și spunându-le polițiștilor care se aflau la fața locului că nu el, ci sora sa s-ar fi aflat la volanul autoturismului. În cursul cercetărilor polițiștii și-au dat însă seama că tânărul de 21 ani minte. L-au testat cu alcooltestul și drugtestul, ambele rezultate fiind pozitive.
„În ziua de 5.09.2023, în jurul orei 05,51, numitul B.F.S.C. din mun. Caracal, jud. Olt, agent de poliţie în cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa – Postul de poliţie TF Negru Vodă, desemnat ca organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, a condus un autoturism pe strada Vornicul Ureche din mun. Caracal şi a accidentat pietonul S.D.N. care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis, după care a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliţie sau a procurorului. Ulterior, în jurul orei 6,20, susnumitul a revenit la locul producerii accidentului ca pasager în acelaşi autoturism, susţinând că acesta a fost condus la momentul producerii accidentului rutier de sora sa, B.E.A.”, au precizat procurorii.
Rezultatul testării cu drugtestul a fost pozitiv
Polițistul avea o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar rezultatul testării cu drugtestul a fost pozitiv pentru substanţa psihoactivă T1B THC, fiind recomandată efectuarea de analize de laborator. „Sus-numitului i-au fost recoltate probe biologice de sânge şi urină, în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanțelor psihoactive”, au mai precizat procurorii.
Femeia accidentată a fost transportată la spital și, deși rănile suferite nu i-au pus viața în pericol, pacienta a necesitat intervenții chirurgicale, fiind internată la SJU Slatina, în cadrul secției Ortopedie.