Slatina trece la următorul nivel al urbanismului contemporan! Soluţii moderne de arhitectură şi peisagistică pentru noua esplanadă a municipiului!

Esplanada Slatinei va fi complet reamenajată. Se desființează zona cu trepte pe care sunt amenajate bănci, astfel încât de pe actualul spațiu de promenadă să poată fi admirat expo-parcul. Studiul de fezabilitate a fost finalizat, următoarea etapă fiind organizarea licitației pentru desemnarea constructorului. Lucrările ar trebui să înceapă în această toamnă.

Cel mai animat loc din Slatina, Esplanada, își schimbă înfățișarea. Municipalitatea a făcut publice astăzi primele imagini cu noua față a acestei zone de promenadă. Va fi un spațiu deschis, cu arteziene mai multe și pavaje noi, de unde se vede perfect priveliștea parcului.

„Noua esplanadă va fi un pic altfel, este diferită față de ceea ce avem acum. Am încercat să integrăm parcul de jos, pentru că este un parc superb, un parc în care toată lumea se simte bine, am încercat să îl integrăm cu noua esplanadă, iar oamenii care se plimbă pe acolo și se relaxează să aibă acea priveliște superbă pe care parcul le-o oferă”, a declarat pentru Olt Tv, Emil Moț, primarul Slatinei.

Autoritățile anunță că studiul de fezabilitate, document în lipsa căruia nu poate fi demarată nicio lucrare publică, a fost finalizat. Însă până la marea reamenajare, firma care administrează spațiile verzi va face lucrări de reparații.

 „O să intrăm de săptămâna viitoare cu niște reparații, ca să putem vara asta să ne folosim de esplanadă. Vă spun în premieră acum că avem studiul de fezabilitate al esplanadei gata, studiul de fezabilitate al noii esplanade. O să începem procedurile de licitație pentru execuție, iar dacă totul merge bine și nu o să avem probleme, zic eu undeva la toamnă o să începem lucrările la noua esplanadă”, a mai spus primarul Emil Moț.

Proiectul de modernizare a Esplanadei va fi realizat din fonduri de la bugetul local, cheltuielile fiind estimate la cinci milioane de lei.

„Ca și costuri, estimăm undeva la 5-6 milioane de lei, dar să vedem la licitație. Probabil că se va duce mai jos. Nu reprezintă un efort mare, este un lucru necesar, pentru că știm foarte bine, aproape toți cetățenii Slatinei se plimbă și se relaxează pe esplanadă. Deci din punctul nostru de vedere nu e un efort mare, e un lucru necesar pentru toți cetățenii”, a mai precizat primarul.

Esplanada a beneficiat de lucrări ample de modernizare în urmă cu opt ani. În prezent însă, pavajul a cedat, iar anumite componente din mobilierul urban și elementele decorative s-au deteriorat.