vineri, ianuarie 17, 2025
1.8 C
Craiova

Slatina te provoaca la miscare! Iti place sa alergi si esti in cautare de o noua competitie? Inscrie-te acum la Crosul Primaverii!

Primăria municipiului Slatina va organiza, pe 20 mai, un eveniment special pentru cei care iubesc mişcarea. Este vorba despre „Crosul Primăverii-Slatina 5k”, organizat în premieră, care va alinia la start 300 de alergători, cu vârsta peste 18 ani.

 

Duminică, 20 mai, iubitorii de mişcare vor lua startul unui eveniment organizat de Primăria muncipiului Slatina „Crosul Primăverii- Slatina 5k”. Cei care au peste 18 ani se pot înscrie la crosul al cărui traseu va avea cinci kilometri, până pe data de 14 mai, online, la adresa de email [email protected]. Mesajul privat despre acest eveniment va conţine nume, prenume şi data naşterii participantului. După această dată, în limita locurilor rămase disponibile, înscrierile se vor putea face şi în ziua concursului, până la ora 9.00.

Startul se va da din faţa magazinului Oltul. Se va alerga pe Bulevardul A.I. Cuza, pe sensul de mers către Prefectura Olt, strada Ecaterina Teodoroiu, până la interescţia cu strada Cuza Vodă, unde se va face stânga pe strada Tunari, pe lângă fosta unitate militară. Se va ajunge pe Bulevardul A.I. Cuza, iar alergătorii vor fi dirijaţi spre sensul de mers către Poliţia Rutieră. Se va continua traseul până la intersecţia cu strada Primăverii, pe care se va alerga către strada Crişan. Ajunşi în intersecţie, se va face stânga pe sensul invers de mers al autoturismelor, pe strada Crişan şi Nicolae Titulescu, până la al doilea sens giratoriu, unde se va afce stânga spre strada Vederii. După aproximativ 200 de metri, se va urca prin Parcul Esplanadă, către zona de finish.

Participarea la concurs se va face fără achitarea vreunei taxe. Numărul alergătorilor este limitat la 300.

Se vor premia primii cinci câştigători, la categoria masculin şi feminin, indiferent de categoria de vârstă: locul I- 1.000 de lei, locul II- 800 de lei, locul III- 600 de lei, locul IV- 400 de lei, locul V- 200 de lei.

Se premiează, de asemenea, primii trei câştigători de la fiecare categorie de vârstă, respectiv între 18-39 de ani: locul I- 300 de lei, locul II- 150 de lei, locul III- 100 de lei; peste 40 de ani: locul I- 300 de lei, locul II- 150 de lei, locul III- 100 de lei.

De asemenea, se vor premia cu câte 100 de lei cel mai vârstnic şi cea mai vârstnică participantă. 

Startul crosului se va da la ora 10.00, iar timpul liber de parcurgere a traseului este de o oră. 

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

UMB a primit autorizația! Încep lucrările pe o secțiune importantă din Autostrada Unirii

Grupul UMB poate începe lucrările pe o secțiune importantă din Autostrada Unirii (A8). Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat,...

Mai multe articole din aceeasi categorie