Șeful NATO va ajunge în România, în prima sa vizită oficială de la preluarea acestei funcții. Mark Rutte, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, va fi miercuri la București pentru a participa la Forumul NATO al Industriei de Apărare (5-6 noiembrie 2025), a anunțat Administrația Prezidențială. Rutte se va întâlni însă și cu președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan, apoi va merge și la Parlament, conform agendei șefului NATO.  

Președintele României, Nicușor Dan, îl va primi miercuri, 5 noiembrie 2025, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul General al NATO, Mark Rutte, aflat în prima sa vizită în România de la preluarea conducerii Alianței, a precizat Administrația Prezidențială.

Vizita înaltului oficial al NATO are loc în contextul participării la Forumul NATO pentru Industria de Apărare / NATO-Industry Forum (București, 5-6 noiembrie 2025), eveniment destinat dialogului strategic cu industriile de apărare din statele Aliate. Președintele României și Secretarul General al NATO vor participa împreună la Forum, în data de 6 noiembrie 2025.

Șeful NATO, la prima vizită în România. Mark Rutte se întâlnește cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan

Pe agenda discuțiilor președintelui Nicușor Dan cu Secretarul General al NATO se vor afla amenințările cu care se confruntă Alianța Nord-Atlantică, în special Flancul Estic, precum și modalitățile de creștere a securității României și a capacității colective de apărare și descurajare.

Administrația Prezidențială precizează că în programul oficial al secretarului general al NATO mai figurează întâlniri cu alți oficiali români, precum și participarea la un eveniment de diplomație publică.

„Pe agenda discuțiilor Președintelui Nicușor Dan cu Secretarul General al NATO se vor afla amenințările cu care se confruntă Alianța Nord-Atlantică, în special Flancul Estic, precum și modalitățile de creștere a securității României și a capacității colective de apărare și descurajare”, a transmis Administrația Prezidențială.

Miercuri după-amiază, Mark Rutte va veni la Guvern, unde va fi primit de premierul Bolojan, iar seara va merge în Parlament. Joi, Rutte merge la NATO Industry Forum, unde vor susține discursuri atât el, cât și Nicușor Dan.