Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a amenințat duminică Rusia cu noi sancțiuni dacă nu va fi încheiat un acord asupra Ucrainei, la două zile după întrevederea din Alaska dintre Donald Trump și Vladimir Putin, care nu s-a încheiat cu niciun anunț, informează AFP.
„La urma urmei, dacă nu vom reuși să ajungem la un acord, vor exista consecințe“, a atenționat Rubio în timpul unui interviu pentru canalul de televiziune NBC, evocând posibila „adoptare de noi sancțiuni“ contra Rusiei.
Președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin și-au încheiat vineri summitul din Alaska cu o scurtă conferință de presă comună în care nu au anunțat niciun acord privind pacea în Ucraina.
Trump a fost însoțit de secretarul de stat Marco Rubio și de trimisul special pentru Orientul Mijlociu și mediatorul în relația cu Kremlinul, Steve Witkoff, în timp ce lui Putin i s-au alăturat ministrul de externe, Serghei Lavrov, și consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov.

