Aleile și parcările din incinta Spitalului Județean de Urgență (SJU) Craiova vor fi reabilitate începând de săptămâna viitoare. După ce, la începutul acestui an, au fost asfaltate aleile din zona Unității de Primiri Urgențe și parcările de la intrarea din strada Tabaci, lucrările vor continua și în restul incintei.
De asfaltare se ocupă Societatea pentru Lucrări Drumuri și Poduri (SPLDP) SA, firma deținută de Consiliul Județean (CJ) Dolj care are în administrare drumurile județene din județ. „Aproape 10.000 mp de alei de acces și parcări din incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova vor fi reabilitate și amenajate în a doua etapă de reparații a curții unității medicale. Contractul de lucrări a fost deja atribuit Societății pentru Lucrări Drumuri și Poduri din cadrul Consiliului Județean Dolj, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, să se emită ordinul de începere“, a anunțat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile. Reparațiile presupun refacerea sistemului rutier din curtea spitalului, a platformelor de parcare și înlocuirea bordurilor din piatră sau beton cu borduri prefabricate.

„În prima etapă a fost deja reparată o suprafață de aproape 7.000 mp, urmând ca, odată încheiată și a două etapă, toată curtea SCJU Craiova să fie una modernizată. De asemenea, ne aflăm în procedură de atribuire a contractului de lucrări pentru repararea gardului împrejmuitor al unității medicale. Până pe 21 august se pot depune oferte de către firmele interesate. Valoarea investiției pentru cea de-a doua etapă de reparații este de aproape 2 milioane de lei, în timp ce valoarea estimată pentru reparația gardului este de aproape 300.000 de lei. Fondurile provin din bugetul propriu al Consiliului Județean Dolj“, a mai menționat Cosmin Vasile.