miercuri, aprilie 23, 2025
14.2 C
Craiova

Se închide un tronson al Autostrăzii Moldovei, dat în trafic anul trecut. CNAIR recomandă rute alternative

Se închide un tronson al Autostrăzii Moldovei (A7), dat în trafic anul trecut. De astăzi, începând cu ora 15:00, traficul rutier va fi suspendat pe lotul 1 al Autostrăzii (A7) Ploiești – Buzău, între localitățile Dumbrava și Mizil, mai exact de la kilometrul 9+808 până la kilometrul 21+000. 

Tronsonul dintre km 9+808 și km 21+000, aferent Lotului 1 Dumbrava – Mizil dat în trafic în decemrbie 2024, va fi închis circulației pentru lucrări esențiale la conexiunea cu Lotul 2 Mizil – Pietroasele al A7, care se va deschide în curând.

Pentru a evita întârzierile sau blocajele, CNAIR recomandă două rute alternative până la redeschiderea circulației:

  • Ploiești – DN1D – Urziceni – DN2 – Buzău
  • Ploiești – DN1D – Albești-Paleologu – DN1B – Mizil – Buzău

Ambele variante sunt disponibile și pentru drumul de întoarcere, însă pot deveni aglomerate în special la orele de vârf.

Deocamdată, autoritățile nu au comunicat o dată exactă pentru reluarea traficului pe porțiunea afectată. Șoferii sunt încurajați să urmărească anunțurile oficiale și actualizările din aplicațiile de navigație, pentru a fi la curent cu evoluția situației.

Se închide un tronson al Autostrăzii Moldovei, dat în trafic anul trecut. Sfaturi pentru șoferi

Pentru a traversa această perioadă cu cât mai puțin stres, conducătorii auto sunt sfătuiți să:

  • Evite orele de trafic intens, mai ales dimineața și după-amiaza;
  • Fie atenți la semnalizarea temporară, care poate include restricții suplimentare;
  • Își alimenteze din timp vehiculul, întrucât benzinăriile de pe rutele alternative pot fi mai rare;
  • Folosească aplicații de navigație precum Waze sau Google Maps, care oferă date în timp real despre condițiile de trafic;
  • Fie precauți pe DN1D și DN1B, unde circulă frecvent camioane și vehicule grele.

Autostrada Moldovei (A7) este singura aflată integral în execuție, pe toată secțiunea de la Ploiești la Pașcani, este realizată cu fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și va conecta Capitala cu regiunile din Moldova.

În prezent, unul dintre cele mai urmărite loturi ale acestui proiect este tronsonul Ploiești – Buzău, Lotul 2 Mizil – Pietroasele, care se află în ultimele etape ale construcției. Acest tronson are 28,35 km, o valoare a contractului de aproximativ 1,25 miliarde de lei, fără TVA, antreprenor fiind Asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold PLC. Lucrările au demarat în august 2022 și au ajuns acum la un grad de execuție de aproape 99%, ceea ce sugerează că proiectul va fi finalizat într-un timp scurt.

Citește și: (VIDEO) Când va fi gata Centura Craiova Sud începută în 2022. Constructorul intră în penalități până se deschide traficul

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

(VIDEO) A fost montat primul tablier metalic pe lotul 3 Pietroasele – Buzău din Autostrada Moldovei

A fost montat primul tablier metalic pe lotul 3 Pietroasele – Buzău din Autostrada Moldovei (A7). Asocierea turcă Nurol...

Mai multe articole din aceeasi categorie