joi, ianuarie 23, 2025
5.6 C
Craiova

Se apropie ziua in care micii vor fi la putere! De 1 Mai, romanii vor pune pe gratare peste 30 de milioane de mici!

Românii vor pune pe grătare, în minivacanţa de 1 Mai, peste 30 de milioane de mici, depăşind cantitatea consumată anul trecut cu circa 10-15 procente, arată estimările realizate de către procesatorii de carne. 

„Din discuţiile avute cu procesatorii de mici, estimăm că, în minivacanţa de 1 Mai, se va depăşi pragul de 30 milioane de mici, o creştere de 10-15% faţă de anul trecut. Perioada premergătoare minivacanţei de 1 Mai se caracterizează printr-o creştere a producţiei de mici de la 15% la 30% faţă de o perioadă obişnuită. Sigur că variaţiile sunt în funcţie de comenzile primite şi de capacitatea de depozitare. Trebuie să vă spun că, deja, de săptămâna trecută, au existat situaţii în care unii retaileri au rămas fără mici in galantare. Preferaţii românilor sunt în continuare micii făcuţi din amestec de carne de porc cu carne de vită, de altfel aceştia fiind şi cei mai vânduţi”, a declarat, pentru Agerpres, Dana Tănase, director executiv la Asociaţiei Române a Cărnii (ARC). 

Reprezentantul procesatorilor afirmă că o parte din micii tradiţionali româneşti iau calea exportului, mai ales în ţările unde sunt comunităţi de români. „Micii ajung în această perioadă în Italia, Spania şi Marea Britanie, la românii care lucrează în aceste ţări într-un procent asemănător celui de anul trecut, respectiv 5-10%”, a spus Tănase.

Potrivit datelor statistice, în România, anual, se consumă între 20.000 şi 25.000 de tone de mici, ceea ce înseamnă că pe mesele românilor ajung în jur de 440 de milioane de mici, în fiecare an. 

Raportat la populaţia activă, reiese că un român mănâncă, în medie, 40 de mici/an, dar într-o singură zi, cum este cea de 1 Mai, românul consumă mici cât pentru o lună întreagă.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Realizare URIASĂ pentru ROMÂNIA! Țara noastră, centrul sportului ecvestru în 2025 și 2026!

Vești minunate la început de an pentru comunitatea ecvestră și sportul românesc! În 2025, țara noastră va găzdui la...

Mai multe articole din aceeasi categorie