luni, martie 17, 2025
11.8 C
Craiova

Salariații unui spital din Gorj vor avea salarii mai mici cu sume între 300 și 600 de lei, asta în cazul în care primesc sporurile maxime prevăzute de lege.

Este vorba de Spitalul de Pneumoftiziologie de la Dobrița.

Liderul Sindicatului “Sănătatea” Gorj, Ion Măruță, care este și șef al Biroului de Resurse Umane, spune că se caută soluții la Consiliul Județean Gorj pentru atenuarea șocului pentru zecile de angajați ai Spitalului de Pneumoftiziologie. “După aplicarea regulamentului de sporuri, veniturile vor fi diminuate. Dacă până acum persoanlul medico-sanitar și auxiliar avea un spor de 100%, începând cu 1 martie procentul care se aplică pentru sporul de TBC, să-i spunem, cel pentru condiții deosebit de periculoase, este între 55% și 85%. În mod automat, tot personalul pierde cel puțin 15% din salariu”, a spus Ion Măruță la Radio Infinit.

Liderul sindical susține că problema se pune în mod deosebit pentru personalul care nu a beneficiat de majorare la 1 martie, care pierde în mod automat minimum 15% din salariu. “Biologul, care are salariu de 4.000 de lei, pierde în cel mai fericit caz 15% din salariu, adică 600 de lei. Dar diminuările pot fi dramatice dacă se merge pe sporul de 55%. Media pe ordonatorul principal de credite este de 30%, totul depinde acum de Consiliul Județean Gorj”, a explicat liderul sindical.

La sanatoriul TBC de la Dobrița sunt zeci de oameni care vor pierde la salariu. “Sunt 42 de persoane care vor pierde între 317 lei îngrijitoarea și 600 de lei biologul. Avem sprijinul Consiliului Județean și sper să găsim o soluție, dar nu depinde numai de ei. Măcar să nu intre orele de sâmbăta și duminica, sporul acordat, în acel procentaj de 30%”, a mai spus Ion Măruță.

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Handbalistele de la SCMU Craiova au rezistat aproape o repriză în fața campioanei

Handbalistele de la SCMU Craiova au pierdut astăzi, în Sala Polivalentă, categoric, scor 33-21, cu CSM București, în sferturile...

Mai multe articole din aceeasi categorie