Autor: Tudor Artenie
Duminică, 9 iunie, vom intra în cabina de vot cu o ștampilă și 5 rânduri de hârtii pe care sunt înșirați și înșirate candidați și partide. Dacă ne uităm din perspectivă democratică la această situație, ar trebui să ne bucurăm: mulți candidați și multe partide ar putea înseamna multă democrație. Abundența asta electorală ar trebui să ne mai bucure și dintr-un alt punct de vedere: suntem considerați deștepți și capabili să punem ștampila în pătrățica pe care pariem în următorii ani în ciuda aglomerației de hârtii.
Deci, deștepți și democrați, vom ștampila cele 5 rânduri de hârtii. Acestea se referă la: primar, Consiliul Local, președinte de Consiliu Județean, Consiliul Județean și Parlamentul European. În principiu, acolo unde partidele se definesc prin ideologii, opțiunile de vot sunt simple: votezi ideologia în care tu, alegător, crezi.
În România, lucrurile sunt nițel mai complicate pentru că oamenii politici de pe meleagurile noastre nu au nicio legătură cu ideologia. Spun acest lucru pentru că o cantitate prea mare de oameni politici votați rândul trecut sunt acum în partidele pe care le înjurau la alegerile trecute. Același lucru se vede și la nivel de alianțe – stânga cu dreapta, conservatorii cu progresiștii, ăia care umblau cu sloganul cultural „m…” – la braț cu cei de la celălalt capăt cultural ș.a.m.d.
Oare ce o să fie la vot? Mi-e foarte greu să anticipez. Comasarea și lista comună la europarlamentare a PSD și PNL sunt două lovituri de măciucă în capul firavei noastre democrații. Două scheme care favorizează cele două partide, dar care arată și cât de ipocrite sunt construcțiile politice românești.
Din acest talmeș-balmeș, câștigă în primul rând liderii celor două partide mari care vor lua suficiente procente cât să nu își piardă scaunele. Nu știu ce va fi la București, dar nu contează câtă vreme dnii Ciucă și Ciolacu rămân acolo unde sunt.
Mai câștigă șefii de la PMP și Forța Dreptei, care l-au înlocuit pe dl Dacian Cioloș în trenul USR și mai obțin și ei niște posturi la Strasbourg, Bruxelles și Luxembourg (cele trei sedii ale Parlamentului European). Spre deosebire de dl Cioloș, acești președinți de partide care pe cont propriu nu contează și-au păstrat identitatea politică. Dl Cioloș și-a schimbat-o după ce s-a văzut cu sacii USR în căruța Parlamentului European și a devenit Reper. A renunțat la USR urgent, dar nu și la fotoliul cald și avantajele de europarlamentar. Dar am vorbit despre ipocrizie câteva rânduri mai sus, nu mai reiau tema.
De unde ni se trag toate? De la înțelepciunea noastră proverbială cu siguranță că nu. Nici de la leadership-ul colosal al conducătorilor noștri, care sunt la fel de proști ca noi, dar au mai mult tupeu. Încercând să găsesc o explicație, mi-am dat seama că mai există un partid câștigător. Un partid care nu mai există, dar funcționează cu motoarele turate. Partidul se numește PDL. Îl regăsim aproape peste tot – de la partidele mari, la cele mici. Este cel mai tenace partid politic românesc. Uitați-vă la liste, aproape oricare ar fi ele, și veți regăsi acolo florile ieșite din semințele plantate de Băsescu, Blaga, Berceanu și ceilalți ai lor. Nu-i așa că ați uitat?
