joi, februarie 13, 2025
-2.7 C
Craiova

S-au terminat problemele din Gorj: un senator se preocupă de dropii

Senatorul de Gorj de la Forța Dreptei, Ion Iordache, anunță că a participat, în Ungaria, la o documentare privind repopularea cu dropii a României. „Pasionații știu cât de important este acest demers pentru noi și generațiile viitoare, dar și ce beneficii va avea țara noastră ca urmare a implementării acestui proiect”, spune el. Când menționează „pasionații”, se referă probabil la cei pasionați de vânătoare, întrucât Ion Iordache este deținătorul unui fond de vânătoare. De altfel, el e cunoscut în Gorj drept „senatorul mistreților”. În urmă cu un an, a câştigat un proces cu Direcţia Sanitar-Veterinară Gorj, în urma căruia s-a decis să primească despăgubiri de aproximativ două milioane de euro din partea statului, pe motiv că din cauza pestei porcine i-au fost uciși aproape 2.000 de mistreți. Afacerist controversat, Iordache deţine cel mai mare complex de vânătoare din Oltenia.

Între timp, problemele din Gorj sunt nenumărate, județul fiind ocolit de investitori, dar și de dorința politicienilor locali de a face lucruri constructive. O listă cu câteva dintre problemele județului ar fi: lucrări blocate la centura Târgu Jiu, podul de la Lainici, dezvoltarea căii ferate pe Defileul Jiului, suprafețe miniere uriașe care nu sunt redate UAT-urilor pentru a se construi ceva pe ele, lipsa unui spital județean modern, nicio investiție notabilă în agricultură și zootehnie, proiecte nefinalizate de gaze și canalizare și lista ar putea continua.

În schimb, senatorul Iordache ne spune că „dropia este cea mai mare și cea mai spectaculoasă pasăre din Europa. Îmi doresc ca și Gorjul să fie parte din acest proiect și să fructificăm cât mai mult posibil din această oportunitate”.

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Analiza evenimentelor politice

Analiza evenimentelor politiceVă invităm la un dialog despre societatea contemporană, având ca temă principală: Analiza evenimentelor politice 🗣️ Demisia președintelui...

Mai multe articole din aceeasi categorie