Autor: Tudor ARTENIE
Roșia Montană se întoarce, așa ar suna titlul unui film de serie B. Adică, un film prost, în care bandiții sunt răi de tot, iar polițiștii – buni de tot. Dar în coproducția internațională despre munții noștri care „aur poartă” nu există polițistul cel bun. Există doar bani. Bani pentru toate buzunarele, mai puțin pentru statul român. Adică, pentru această minunată țară săracă și bogată totodată, dar care a avut ghinion. Un cuvânt cu origini vechi și trecut de mai multe ori și pe la Palatul Cotroceni. Mai demult cu „ghinIon” Iliescu, mai nou cu profesorul de …meditații.
Roșia Montană s-a jucat de mai multe ori pe bursa din Canada.
Bursa din Toronto, Canada, e veche și destul de ușor de accesat. Aici se tranzacționează acțiuni ale unor companii care nu sunt neapărat sigure. Aici sunt listate acțiuni ale firmei Gabriel Resources Ltd, firmă care gestionează proiectul de exploatare a aurului și argintului de la Roșia Montană.
Istoria jocurilor cu acțiuni e și ea destul de veche, dar simplă. De exemplu, președintele unei țări în care un astfel de proiect de exploatare este în impas iese la televizor și spune că proiectul va porni. Valoarea acțiunilor crește pe bursa din Toronto, iar deținătorii acțiunilor vând în profit. Dacă printre aceștia se află și președintele în cauză sau apropiații săi (prin interpuși, firește), e limpede că aceștia fac bani frumoși doar în urma unor declarații politice. Și nu e obligatoriu să fie doar președinți în acest joc. Pot fi și premieri, vicepremieri, miniștri sau alte ființe umane cu putere în stat. Dacă vi se pare că o poveste de acest fel s-ar putea petrece și în România, este foarte posibil să nu vă înșelați.
Nițică istorie cu proiectul de la Roșia Montană ne va aduce cu datele la zi. Cu datele publice, desigur. Dar puteți citi printre rânduri mai mult decât se arată public.
Gabriel Resources a obținut în anul 1999 o licență de explorare pentru Roșia Montană. Compania era formată din două entități: firma canadiană, cu 80,69%, și Minvest Deva, cu 19,31%. Mininvest – firmă de stat.
Conform celor spuse de cei interesați, la Roșia Montană ar fi fost cea mai mare mină de aur (și argint) din Europa.
Dar în 2017, pentru că proiectul nu a mai pornit (guvernul a oprit exploatarea din cauza manifestațiilor de stradă), Gabriel Resources a dat în judecată guvernul României. Procesul a început la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) din Washington, SUA. Practic, avem de-a face cu un arbitraj.
Arbitrajul este o chestiune complicată.
Gabriel Resources cere despăgubiri nu doar pentru că ar fi făcut investiții de sute de milioane de dolari la Roșia Montană, ci și pentru că blocarea proiectului a dus la scăderea valorii acțiunilor. Statul român a angajat avocați și spune, pe scurt, că e nevinovat. Dar valoarea prejudiciului solicitat este de 4,8 miliarde de dolari. Arbitrajul încă nu s-a încheiat.
În scenă a mai intervenit ceva. În septembrie 2016, Roșia Montană a fost inclusă pe lista indicativă a UNESCO. După aceasta, ar urma includerea în Patrimoniul UNESCO. Includerea pe lista Patrimoniului UNESCO ar închide definitiv proiectul. Dar pentru că ne place joaca, includerea pe această listă s-a amânat din inițiativa guvernului Dăncilă și se amână în continuare.
Premierul Cîțu vrea să împace și capra, și varza. Și în Patrimoniul UNESCO, dar și în exploatare.
Apropierea finalizării arbitrajului naște noi reverberații publice. Unii lideri ai USRPLUS declară sus și tare că vor la UNESCO. Premierul spune că se caută soluții ca România să nu retragă propunerea de includere în marele patrimoniu, dar să și înceapă exploatarea aurului. Altfel spus, să includem mai puțin în Patrimoniul UNESCO, în așa fel încât să rămână loc și pentru extragerea aurului.
Visul lui Florin Cîțu poate fi frumos, România are nevoie de resursele sale, dar capacitatea de negociere a statului român ajunge undeva la genunchiul broaștei.
Iar sub genunchiul broaștei se găsesc interese individuale și, eventual, de grup. Nicidecum marele interes național. Scenariul după care se joacă exploatarea aurului de la Roșia Montană ar putea fi următorul: România pierde arbitrajul și plătește 4,8 miliarde de dolari companiei Gabriel Resources. Cu banii din arbitraj, compania va face investiția, va scoate aurul și îl va vinde. Iată-ne și executați, și cu aurul luat!
De ce este plauzibil acest scenariu?
Pentru că actorii din spatele companiei și, respectiv, din spatele guvernului sunt alții decât cei pe care ați putea să îi știți. Au apărut noi deținători de acțiuni și noi manageri în compania exploatatoare. Și unii, și alții, vin din zone bogate și foarte democratice. Au multă putere și foarte mulți bani de investit. Și vin, repet, din partea bună a lumii. Iar în ceea ce-i privește pe cei din guvern, la ministerele implicate în arbitraj, avem cei mai potriviți oameni: la economie avem un ministru tânăr și cu rădăcini democratice, la justiție tot un tânăr cu mentalitate democratică, iar la finanțe… Ei, bine, la finanțe se va găsi o soluție, deocamdată titularul a fost remaniat, iar de minister răspunde premierul. Premier despre care spuneam că declară că va împăca și capra, și varza.
Cât privește lupul… Despre lup, numai de bine! Ca și despre companii sau fonduri de investiții cu nume alese, cum ar fi Tenor sau Quantum. Sau Franklin Templeton. Dați click pe numele acestora și veți avea mai multe informații. Sau nu dați click, rezultatul va fi același.
Iar România o va duce tot mai bine! Avem gaze naturale în Marea Neagră, avem, iată, aur și argint și o grămadă de alte resurse. Prin urmare, va curge și lapte, dar și miere pe autostrăzile patriei!
