„Idiotizarea nu s-a produs peste noapte. Și nici măcar nu e opera rușilor. Noi ne-am lucrat aici.” Propozițiile sunt dintr-un text scris de un jurnalist oarecum la modă, dl Florin Negruțiu, pe republica.ro. Mai scrie dl Negruțiu despre fabricile de diplome și despre prăbușirea educației. „Rețelele sociale au desăvârșit procesul și au dat voce unor „legiuni de imbecili”, ca să folosesc o expresie atribuită lui Umberto Eco”, mai adăugă autorul textului.
Dl Negruțiu are o doză de dreptate: numărul oamenilor fără carte pare foarte mare – mărturie stau prestațiile de pe rețelele de socializare, dar și CV-urile celor care se află în fruntea țării. La o primă privire, avem de-a face cu un fenomen grav.
În opinia mea, lucrurile sunt chiar mai grave decât spune dl Negruțiu, iar degradarea societății românești a fost și este în continuare posibilă inclusiv cu ajutorul celor care, ca dl Negruțiu, separă apele în izvoare cristaline și pline de înțelepciune și apele reziduale ale prostiei celor mulți. Separarea aceasta e falsă, ca și judecățile de valoare ale „intelectualilor” – spirite superioare pline de o îngăduință superioară față de „idioți”.
Nu îi bănuiesc neapărat pe cei din categoria dlui Negruțiu de necinste. Cred că lipsa elitelor autentice a creat spațiu pentru ceea ce am putea numi „elite de circumstanță”. Cele care se unesc și semnează liste de susținere a unui candidat la președinție plecând de la premisa că ei știu mai bine ca alții ce e de făcut…
România e plină de granițe
Regret că intelectualii noștri vocali nu reușesc să înțeleagă că granițele, oricine le-ar trasa, despart. Nu poți să întinzi o mână unui om căzut și, în același timp, să îl scuipi cu dispreț! Disprețul este o manifestare a unei superiorități prost înțelese, iar orgoliul intelectualilor sau jurnaliștilor pe care îi vedem luând diferite poziții politice devine aroganță atunci când pleacă de la premisa că ei sunt „superiori” celorlalți.
Din păcate, intelectualii noștri nu au văzut capcana în care au căzut după Revoluția din 1989 și nu o văd nici azi. Cei care au pus mâna pe putere în decembrie 1989 au stabilit că România e republică și că are nevoie de o constituție nouă și de un președinte. Iar intelectualii au fost de acord, uitând parcă de faptul că România e republică pentru că așa a vrut URSS (30 decembrie 1947), iar primul președinte al țării noastre a fost Nicolae Ceaușescu (28 martie 1974).
E greu de crezut că România poate scăpa din mâinile sistemului politic și administrativ care o sugrumă de 35 de ani
Iată că România europeană de azi este rezultatul construcției socialiste impuse de URSS și de regimul comunist al lui Ceaușescu. Mai mult, construcția de azi a României este și urmare a pactului Ribbentrop-Molotov. Hitler și Stalin, doi monștri ai secolului trecut, au stabilit că Basarabia și nordul Bucovinei trebuie rupte din trupul țării. Iar intelectualii și jurnaliștii noștri analizează clipa de azi doar din perspectiva zilei de azi.
E greu de crezut că România poate scăpa din mâinile sistemului politic și administrativ care o sugrumă de 35 de ani. Și e cu atât mai trist modul în care intelectualii s-au încolonat în urma unor președinți ticăloși și ai unor guverne jenant de proaste. Practic, în loc să pună sub semnul întrebării legitimitatea regimului de după 1989, intelectualii aceștia l-au validat. Chiar dl Negruțiu scrie la un site care se numește „republica”…
Citeste si: Președinte peste o țară tot mai pustie
