România a câştigat partida disputată împotriva Canadei, în turul I al Grupei Mondiale II din FED Cup, după al treilea meci şi s-a calificat în barajul pentru Grupa Mondială I, iar meciul de dublu a stabilit scorul final, 3-1. Irina Begu a adus punctul decisiv, duminică, printr-o victorie clară împotriva numărului 319 WTA, Katherine Sebov. România îşi va afla adversara pe care o va înfrunta în luna aprilie în urma unei trageri la sorţi care va avea loc pe 13 februarie.
Irina Begu a câștigat primul meci al zilei. Begu s-a impus categoric în fața Katherinei Sebov, scor 6-4, 6-2, după un meci dominat autoritar. Begu a servit excelent pe întreg parcursul meciului și dominat fiecare schimb.
„Am avut mari emoții. Mă bucur că am câștigat ambele meciuri. Fanii sunt extraordinari. Vreau să vă felicit pentru această atmosferă. Contează foarte mult”, a spus Irina Begu.
În ultimul meci al duelului Romania – Canada, cel de dublu, Ana Bogdan și Raluca Olaru au pierdut contra perechii Gabriela Darbowski/Katherine Sebov, scor 6-4, 1-6, 6-10. Scor final 3-1 [entru fetele noastre si Romania merge la barajul pentru Grupa Mondiala.
În prima zi, sambata, Cîrstea a învins-o în mai puțin de o oră pe Zhao, scor 6-2, 6-2, în timp ce Begu a avut un meci mai greu cu Andreescu, scor 6-3, 6-7 (4), 6-2.
Foto: click.ro