joi, februarie 13, 2025
-2.7 C
Craiova

Revenire spectaculoasa a unuia dintre componentii Craiovei Maxima dupa 20 de ani: va prelua ca „principal” o echipa din Oltenia!

Silviu Lung (61 de ani) va fi antrenor principal după o pauză de 20 de ani. După ce ultima dată s-a aflat în această postură la Minerul Motru, cu două decenii în urmă, fostul portar al Universităţii Craiova, Steaua sau al naţionalei României a acceptat oferta conducerii clubului ACSO Filiaşi şi, din 2018, o va pregăti pe una dintre cele două echipe doljene din Liga a 3-a. Lung senior a fost ultima dată antrenor cu portarii la Concordia Chiajna, în 2016.

Conducerea clubului din Filiaşi l-a anunţat pe Siviu Lung ca noul antrenor al echipei la banchetul de încheiere a anului, petrecere ce a avut loc la finalul săptămânii trecute. ”Oficialii oraşului Filiaşi, conducerea şi jucătorii formaţiei CSO s-au reunit joi după amiază şi au închinat un pahar pentru tot ce a însemnat anul 2017. S-a făcut o mică trecere în revistă în privinţa turului de campionat şi a fost anunţat noul antrenor al grupării noastre pentru bătăliile din partea a doua. Este vorba despre Silviu Lung, legendarul jucător al Ştiinţei, căruia nu mai are rost să-i facem nici o prezentare, întreaga suflare fotbalistică ştiind ce performanţe a realizat. Obiectivul său este să formeze o echipă puternică pentru noul sezon, în actualul având şi misiunea de a încheia campionatul în primele şapte locuri”, a scrie clubul din Filiaşi pe site-ul său oficial.

”Vom semna cu marele Silviu Lung, şi la propriu şi la figurat”

ACSO Filiaşi a fost antrenată în această primă parte a sezonului Ligii 3 de Victor Naicu, demis după înfrângerea din etapa a 11-a cu CS U Craiova 2. În ultimele trei etape ale turului, echipa a rămas pe mâna secundului Cosmin Fruntelată. Din retur, gruparea doljeană va fi preluată de Silviu Lung.

Anunţul a fost făcut atât de preşedintele clubului, Florin Spînu, cât şi de primarul oraşului Filiaşi, Costeluş Ilie Gheorghe. Acesta din urmă a scris despre numirea fostului portar în funcţia de principal pe contul său de facebook. „MOŞ CRĂCIUN a ajuns mai devreme la CSO FILIAŞI! Domnul SILVIU LUNG este noul antrenor al echipei noastre. Steaua CRAIOVEI MAXIMA a acceptat să antreneze CSO Filiaşi. Succes în tot ce veţi face!”, a scris edilul Filiaşiului.

Spînu: ”E o mândrie pentru echipa noastră, pentru oraşul Filiaşi”

Preşedintele clubului doljean, Florin Spînu, e convins că numirea ca antrenor a lui Silviu Lung va fi un lucru benefic pentru echipă. ”Împreună cu domnul primar al oraşului Filiaşi am avut, acum două-trei săptămâni, o întâlnire cu domnul Silviu Lung, marele fotbalist al României şi nu numai al României, un om cu caracter, cu prestanţă şi e de ajuns să spui Silviu Lung, că s-a spus cam totul despre fotbal. Ne-am înţeles cu dânsul. El nu a putut fi prezent la petrecere, deoarece este plecat până la ţară şi are problemele dânsului cu finalul de an, probabil cu tăierea porcului, dar mi-a spus spus că pot să anunţ jucătorii şi pe orişicine că este antrenorul echipei CSO Filiaşi. E o mândrie pentru echipa noastră, pentru oraşul Filiaşi şi, bineînţeles, altul va fi statutul echipei şi al jucătorilor. Va fi un lucru benefic”, a spus Spînu, care a anunţat şi programul echipei. Pe 15 ianuarie, la sala de sport din Filiaşi, va avea loc reunirea, acolo unde se va face şi pregătirea pe plan local. În Perioada 20-25 ianuarie se va efectua vizita medicală, iar pe 30-31 se va pleca într-un cantonament la Baia de Aramă.

Silviu Lung: ”Imi doream de mai mult timp”

Fost antrenor principal, secund sau antrenor cu portarii la Universitatea Craiova, FC Naţional, Minerul Motru, Pandurii Târgu Jiu, CS U Craiova, Astra sau Concordia Chiajna, dar şi în străinătate, în Maroc sau în Japonia, la Nagoya Grampus Eight, a vorbit pentru fanatik.ro despre numirea sa ca antrenor la ACSO Filiaşi şi despre planurile sale de viitor cu echipa din Liga 3.

”Este o provocapentru mine să revin ca antrenor principal după ce am lucrat ultima oară în această postură acum 20 de ani la Motru. Nu este nicio ruşine că voi antrena în Liga 3. Îl voi avea ca antrenor secund pe fostul fotbalist al Universităţii Craiova, Ionuţ Stancu. Sunt prieten cu cei din conducerea clubului Filiaşi şi am decis să le întind dânsilor o mână de ajutor. Trebuie să recunosc că îmi era şi dor să revin în circuit, iar faptul că voi antrena ca şi tehnician principal este un lucru pe care mi-l doream de mai mult timp. Ultima oară am făcut parte ca antrenor cu portarii din staff-ul lui Emil Săndoi la Concordia Chiajna”, a spus Lung pentru sursa citată mai sus.

Declarat cel mai bun fotbalist din România în anul 1984, Silviu Lung a adunat în cariera sa meciuri pentru echipele Victoria Carei, Universitatea Craiova, Steaua, CD Logroñés (în prima ligă din Spania) şi Electroputere Craiova. Pentru naţionala României a apărat în 77 de meciuri şi a făcut parte din lotul tricolor la turneul final al Campionatului European 1984 din Franţa şi la cel al Cupei Mondiale 1990, din Italia. În tricoul Universităţii Craiova a jucat o semifinală a Cupei UEFA, iar la Steaua a apărat în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989.

La finalul turului Ligii 3, după 14 etape, ACSO Filiaşi se află pe locul 8, cu 20 puncte, la 16 puncte în spatele liderului ACS Şirineasa. În prima parte a sezonului a înregistrat 5 victorii, 5 egaluri şi 4 înfrângeri, iar golaverajul este unul pozitiv: 15-10. În acest sezon, echipa doljeană care îşi desfăşoară meciurile pe teren propriu la Işalniţa, a avut un parcurs remarcabil în Cupa României, fiind eliminată în turul IV de FC Argeş la loviturile de departajare, după ce oaspeţii au egalat la 2 în minutul 90 în urma unei faze controversate.

În 2018, Filiaşiul va avea un stadion nou!

Altfel, la petrecerea de final de an, primarul Costeluş Gheorghe a anunţat şi faptul că vor fi reluare curând lucrările la stadionul din Filiaşi şi că noua ediţie de la Liga a 3-a se va disputa în faţa propriilor spectatori.

”Lucrurile sunt în parametri, aşa cum ne propusesem. Sperăm ca în retur să urcăm câteva locuri şi, odată cu deschiderea stadionului de la noi să reuşim să aducem cât mai multă bucurie filieşienilor. În acest acest moment, noul stadion se află în faza de analiză oferte. Sunt doi ofertanţi care au transmis propunerile dumnealor şi vedem cine va fi desemnat câştigător. În patru-şase luni, zic eu, că lucrurile vor fi cu totul rezolvate. Încercăm să avem meciul de deschidere înainte de finalul acestui campionat. Sau, dacă nu, sperăm să reuşim printr-un amical”, a mai spus edilul Filiaşiului.

”Odată cu venirea domnului Lung, săptămâna următoare se va finaliza şi procesul de numirea a firmei care se va ocupa de construcţia noului stadion. Din primărava anului următor vom avea la Filiaşi un stadion modern şi, chiar pot spune, că va fi o mândrie pentru România şi oraşul Filiaşi”, a completat şi preşedintele ACSO Filiaşi, Florin Spînu.

ACSO Filiaşi joaca, de câţiva ani, meciurile de pe teren propriu din Liga 3 pe stadionul din Işalniţa.

Sursa: http://liga2.prosport.ro

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Analiza evenimentelor politice

Analiza evenimentelor politiceVă invităm la un dialog despre societatea contemporană, având ca temă principală: Analiza evenimentelor politice 🗣️ Demisia președintelui...

Mai multe articole din aceeasi categorie