Primăria Municipiului Craiova anunţă că se va închide circulaţia rutieră pe mai multe străzi, în vederea organizării și desfășurării spectacolului de Revelion Craiova 2020.
O parte au fost deja închise: str. A. I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Arieş şi intersecţia cu str. Romul, iar altele se vor închide începând cu data de 31.12.2019, ora 17.00. Acestea sunt:
- str. Popa Şapcă;
- str. A.I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Romul şi intersecţia cu str. Unirii;
- str. Unirii, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza.
Restricțiile sunt în vigoare până în data de 02.01.2020, ora 00.00.
Potrivit unui comunicat remis presei de Primăria Craiova, se vor lua măsuri în caz de nerespectare a acestor măsuri. „În situaţia în care autovehiculele staţionate în zonele restricţionate sau în parcările adiacente acestor zone obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, aceste autovehicule vor fi ridicate şi reamplasate în zonele aflate în imediata apropiere. Solicităm conducătorilor auto să circule cu atenţie şi să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite”, se arată în comunicat.
Antonia, cap de afiș la Craiova
Craiovenii sunt așteptați să treacă în 2020 alături de artiști ca Antonia, Alina Eremia, Mark tam, Vanotek & Lori & Muse Quartet, DJ Nero, Trupa de dans Freaks. Concertele încep de la ora 20.30 și au loc în centrul orașului, pe strada Alexandru Ioan Cuza, la Universitate. Pe lângă spectacol, organizatorii pregătesc și un foc de artificii.
Și la Slatina Primăria organizează un concert de Revelion, cu Matteo, Trupa Alutus și Direcția 5, în Parcul Tineretului.