marți, mai 13, 2025
6.4 C
Craiova

Record european in judetul Valcea! O ursoaică a dat viata la cinci pui in Parcul Național Cozia!

Acum o săptămână hăitaşii din Rădăcineşti (Berislăveşti) care au participat la o partidă de vânătoare au avut surpriza de a da peste o ursoaică aflată în hibernare, animalul având bârlogul în apropiere de sat.

Speriat de zgomot animalul l-a atacat pe unul dintre hăitaşi dar apoi a fugit, lăsând bârlogul descoperit. Când au verificat ascunzișul, ei au descoperit cinci pui de urs abia fătați recent, scrie ramnicuvalceaweek.ro.

Localnicii sunt rugaţi de reprezentanţii Parcului Naţional Cozia dar şi Romsilva să fie astfel atenţi când se aventurează în zonă.

Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. În 2011, în județul Brașov, a fost văzută pentru prima oară o ursoaică cu cinci pui.

De obicei, o ursoaică dă naștere la doi pui, însă au mai fost cazuri și de femele care au fătat trei și chiar patru pui.

România are cea mai mare populație de urși din Europa, potrivit cifrelor date de autorități. Astfel, o numărătoare oficială din 2016 a arătat că în țara noastră sunt circa 6.500 de urși.

 

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Un fost jucător al Universității Craiova, titular în echipa eventului din 1991, în comă la spital!

Un fost jucător al Universității Craiova, titular în echipa care a obținut eventul campionat - cupă în 1991, se...

Mai multe articole din aceeasi categorie