O temă care pare acută și-a făcut loc pe agenda publică a ultimelor zile: anticomunismul. După 36 de ani de la Revoluție, unul dintre partidele din arcul guvernamental, USR, propune o lege prin care să fie interzisă orice referință la comunism și la liderii acelei perioade.
Exercițiul de interzicere a acestei „întoarceri în timp” îl continuă pe cel al interzicerii pomenirii legionarilor. Să ne aducem aminte că una dintre temele intens dezbătute după anularea alegerilor – și care ar legitima cumva această anulare – a fost preluarea în discursul lui Călin Georgescu și a partidului AUR a unor idei promovate de legionarii secolului trecut.
Interzicerea rapelului la ideologia legionară sau comunistă pare o metodă de curățare socială. Pare…
La prima vedere, interdicția de a-l menționa public pe Corneliu Zelea Codreanu sau pe Nicolae Ceaușescu vine din bunele intenții ale unor promotori ai binelui. Dar dacă depășim stratul superficial al spectacolului de propagandă, descoperim că suntem pe cale să devenim victime ale cenzurii. Că a apărut o „miliție spirituală” care, ca orice astfel de organizație, impune binele social în cheie proprie. În cazul nostru, și de deținător al puterii.
Puterea are capacitatea de a pune pe masa oamenilor anumite teme. Și are suficiente resurse să construiască scheme mari de manipulare.
Anul trecut sau acum doi ani, tema „nostalgiei comuniste” nu interesa pe nimeni. Acum, când puterea oferă o lege în cheie de miliție spirituală, tema s-a acutizat brusc. Justificarea autorilor proiectului de lege – deși acesta e mult mai vechi! – ar fi că sondajele de opinie arată că românii ar fi „nostalgici după comunism”.
Și sondajele pot naște manipulări!
Măsurătorile sociologice, dincolo de faptul că pot fi folosite în scheme de manipulare, sunt, adesea, reductive. O societate care nu a cunoscut decât anii comuniști și anii post-comuniști va fi studiată reductiv inclusiv din perspectiva răspunsurilor. Persoanele chestionate pot compara doar două situații: perioada comunistă și perioada post-comunistă.
Societatea românească nu a trăit recent decât în aceste două perioade. E drept, ambele cu nuanțe: anii comuniști din etapa sovietică directă, anii relaxării, anii demenței ceaușiste și, în partea cealaltă, anii iliescieni, anii convenției, epocile Băsescu și Iohannis. Însă nuanțele nu sunt suficient de tari ca să separe apele. Astfel, dacă institutele de sondare pun întrebările cu iscusință, negarea post-comunismului sau supărarea pe liderii acestei epoci pot duce la impresia că respondenții regretă comunismul.
Asimilarea nemulțumiri față de prestația puterii de după Revoluția din 1989 cu dorința de întoarcere în comunism devine astfel o fentă urâtă. Iar legiferarea în cheie de cenzură – oricare ar fi temele interzise! – este ea însăși o caracteristică a …comunismului.
Ca să nu mai existe nostalgii comuniste sau legionare e nevoie de educație, nu de propagandă și cenzori
Iată că eșecul tuturor reformelor din educație, subfinanțarea acestui domeniu, refuzul de a moderniza programele școlare și stilul de predare au dus la degradarea extremă a școlii. Analfabetismul funcțional merge mână în mână cu cenzura, de ajungi să te întrebi dacă nu cumva distrugerea educației s-a făcut intenționat?
Ideea e că dezvoltarea gândirii critice ar însemna să înțelegem mai bine ce fac extremele politice de dreapta și de stânga. Am avea un electorat instruit care nu ar mai cădea în capcana propagandei politice și ar amenda prostia, lăcomia, hoția etc.
Revin la interpretările celor care fac, comandă sau citesc „corect” cercetările sociologice. E foarte ușor să provoci un discurs public din care să reiasă că „lumea are nostalgii comuniste”. Așa se construiește manipularea. Iar prin propagandă, societatea românească e „acoperită de adevăr”. Uitați-vă la „specialiștii” care scriu pe această temă. Veți vedea că sunt aceiași care se pronunță vehement și despre Ucraina, și despre Nicușor Dan, și despre Ilie Bolojan sau Donald Trump. Și se pronunță toți la fel și în același timp!
Puterea ar trebui să aibă grijă de popor, nu să îl manipuleze pentru a rămâne la butoane!
Aici se cuvine să mai adaug ceva: opiniile plecate de la aceste cercetări îi obligă pe oamenii care au trăit în comunism să fie defensivi. Adică, să respingă ideea că viețile lor au fost compromise pentru au trăit atunci. Nimeni nu va accepta ideea că viața lui a fost un eșec.
Toți au fost copii, adolescenți, tineri. Toți s-au jucat, s-au îndrăgostit, au citit sau au ascultat muzică. Puterea are, iată, această capacitate de a frânge personalități punându-i să-și apere propriile identități, propriile vieți. Nimeni nu-și poate nega viața, iar dacă a trăit în comunism nu înseamnă că e vinovat de ceva! Această abordare e o porcărie sinistră, pe care cei care conduc România nu ar trebui să o facă în niciun fel.
Puterea ar trebui să aibă grijă de popor, să-i facă viața mai bună, să crească real nivelul de educație. Să treacă societatea prin acel proces de lustrație încât profitorii comunismului să fie cel puțin cunoscuți – activiști, securiști, servitori ai acelui regim. Asta însă nu se întâmplă. De ce? Iată o întrebare care ar merita un răspuns.
Din toate aceste motive și pentru că eu cred că libertatea este bunul cel mai de preț al ființei umane, refuz să legitimez în vreun fel propaganda și manipularea.
Vă doresc la mulți ani liberi!
