PSD a depus, joi, la sediul Biroului Electoral Județean (BEJ) Dolj, listele cu candidații pentru Consiliul Județean Dolj la alegerile locale din 9 iunie 2024.
La eveniment au participat președintele organizației PSD Dolj, Claudiu Manda, președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, primarul municipiului Craiova, Lia Olguta Vasilescu, parlamentarii PSD de Dolj, Alexandra Presură, Iulian Badea, Eliza Peța, Alina Tănăsescu, Ion Prioteasa și Mihail Genoiu și o parte dintre candidații la funcția de consilier județean.
Cosmin Vasile candidează pentru un nou mandat la șefia CJ Dolj
Președintele în funcție Cosmin Vasile candidează pentru un nou mandat la șefia CJ Dolj. „Avem strânse un număr impresionant de semnături, dar am depus azi doar 40.000 de semnături, cu mult mai mult decât prevede legea. Pot să vă spun că lista de consilieri județeni înseamnă că o treime sunt cei care au fost până acum în Consiliul Județean Dolj, două treimi sunt oameni noi. Avem peste 30% oameni tineri, avem peste 30% femei, în zona eligibilă și în zona neeligibilă.
Partidul Social Democrat încearcă să își împrospăteze întotdeauna resursa umană. Sunt oameni care au demonstrat la nivelul Consiliului Județean și pot să facă un pas în față, cum sunt oameni care au demonstrat în interiorul partidului că au dorința de a se implica, au valențe în politică și atunci merită o șansă ca, de aici încolo – ține numai de ei – să își continue sau să își construiască un parcurs în politică.
Candidatul nostru pentru funcția de președinte al Consiliului Județean este Cosmin Vasile. Vreau să îl felicit pentru candidatură. Aștept data de 9 iunie să îl felicit și pentru victorie. Vreau să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut în această perioadă de 4 ani, un om care s-a calificat pentru această funcție, un om care a înțeles că este acolo să reprezinte tot județul Dolj și pe toți cetățenii județului Dolj. A avut tot timpul o ușă deschisă și a colaborat cu toți primarii, din tot județul, indiferent de culoarea lor politică. Așa se explică și faptul că foarte mulți dintre primari și-au dorit să înceapă un drum alături de Cosmin și alături de PSD“, a anunțat Claudiu Manda, potrivit unui comunicat al PSD Dolj.
PSD a depus listele cu candidații la Consiliul Județean Dolj. Cosmin Vasile: „Au fost 4 ani de realizări importante, care nu s-au mai repetat vreodată în istoria Consiliulului Județean“
Cosmin Vasile, candidatul PSD pentru al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean Dolj, a vorbit despre proiectele finalizate și cele de viitor ale instituției.
“Le mulțumesc celor peste 40.000 de cetățeni care, prin semnătura lor, au dat cumva girul ca noi să ne depunem dosarele de candidatură, mulțumesc și echipelor care au mers din casă în casă să strângă semnăturile. Mulțumesc pentru susținerea Partidului Social Democrat, organizația județeană Dolj. Vă mulțumesc, domnul președinte, susținerea dumneavoastră este importantă pentru mine, atât ca președinte, cât și ca prieten. Și îi mulțumesc echipei care, timp de 4 ani, a fost alături și cu care am reușit să dezvoltăm multe proiecte. (…)
Au fost 4 ani pe care îi consider foarte buni, 4 ani în care am avut proiecte mari, realizări importante, 4 ani care nu s-au mai repetat vreodată în istoria Consiliulului Județean, ca număr de proiecte, ca sumă de bani europeni atrași, ca valoare de investiții. Pentru că am înțeles că oamenii din județul Dolj merită drumuri bune, merită servicii publice de calitate, servicii de sănătate performante, merită învestiții în cultură, în educație. (…)
Am avut o colaborare excelentă, fără precedent, între instituția Consiliului Județean și instituția Primăriei Craiova, între președintele Consiliului Județean și primarul municipiului Craiova – îi mulțumesc pe această cale – pentru că cele mai importante instituții de administrație publică din județ trebuie să își dea mâna, trebuie să facă proiecte, pentru că beneficiarul final este cetățeanul“ , a declarat Cosmin Vasile.
Olguța Vasilescu: „Sper să continuăm în această echipă și pentru următorii 4 ani“
„Eu sper, cu sprijinul cetățenilor Craiovei și ai Doljului, să continuăm în această echipă și pentru următorii 4 ani, pentru că avem foarte multe proiecte comune care vin în sprijinul cetățenilor acestui județ. Îi urez mult succes lui și echipei. Și îl felicit pentru tot ceea ce a reușit să realizeze până acum“ , a încheiat Lia Olguța Vasilescu.
Dorin Cosmin Vasile este membru PSD din anul 1997. Din anul 2004, a fost ales consilier județean, pentru trei mandate consecutive. Din anul 2016, a preluat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj, iar în anul 2020 a fost votat, prin vot uninominal, președinte al Consiliului Județean Dolj.
PSD a depus listele cu candidații la Consiliul Județean Dolj
Iată lista de candidați pentru Consiliul Județean Dolj:
Vasile Dorin-Cosmin, Solomon Antonie, Neațu Breciugă Mihail Adrian, Durle Dumitru Cosmin, Velișcu Carmen Alina, Stamatescu Claudia Raluca, Bică Gheorghe, Bărbieru Mihaela Iuliana, Neacșu Florea, Radu Marin Traian, Roșiu Valentin, Cristea Radu Ana-Maria, Marian Viorel, Cîrciumaru Alina, Roșu Adrian Valentin, Voicu Clara, Cristescu Adrian Daniel, Chelaru George Petre, Scărlătescu Lucian Cristian, Răscăcea Ștefan Cătălin, Galiceanu Cătălina Floriana, Dujer Ionel Cristian, Nicola Teodor Alin, Naicu Daniel, Vieru Alexandru Marian, Mateiță Constantin Ovidiu, Pantilimon Marius Cosmin, Ionescu Vlad Mihai, Marinescu Radu Florin, Petre Simona Irina, Durlanu Ionuț, Geamănu Aurora Adela, Tulea Andreea Elena, Tudorică Ionela Alina, Ghiță Vasile, Prioteasa Marius Răzvan, Bogoi Adriana, Ștefan Mihaela Luci, Oprea Cătălin Ionuț, Bîrzanu Felicia Oana, Docea Virgil Andrei, Dumitru Alina Felicia, Golumbeanu Dumitru Emanoil Alin, Cojocaru Radu Florian, Romanița Gheorghe Aurelian.
Citește și: Care va fi cea mai importantă investiție în sănătate a CJ Dolj