miercuri, iulie 9, 2025
23.1 C
Craiova

Proxenetism la o casa de copii din Valcea! Mai multe minore, obligate de o colega sa se prostitueze!

O tânără în vârstă de 16 ani din judeţul Vâlcea, aflată în custodia Direcţiei pentru Protecţia Copilului, este cercetată sub control judiciar pentru comiterea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, fiind acuzată că timp de doi ani a constrâns mai multe fete minore, şi ele instituţionalizate, să se prostitueze, scrie News.ro.

Potrivit datelor făcute publice luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, săptămâna trecută poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au autosesizat şi au demarat cercetările faţă de tânăra în vârstă de 16 ani suspectată de săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată.   

”În fapt, în perioada 2016 – 2018, tânăra din municipiul Râmnicu Vâlcea a determinat mai multe minore, în repetate rânduri şi prin constrângere cu acte de violenţă, să întreţină raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi” precizeză o informare a IPJ Vâlcea.  

Surse judiciare au declarat că fata este instituţionalizată într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea, iar victimele erau şi ele fete aflate în centrul de plasament.

Reprezentanţii DGASPC Vâlcea au declarat că fata provine dintr-o familie care la rândul ei a abuzat-o fizic şi că şi ea folosea agresiunea faţă de colegele ei. Aceştia susţin, de asemenea, că, de-a lungul timpului, fata a avut parte de mai multe şedinţe de consiliere psihologică, dar fără rezultat.

”Noi am luat toate măsurile care au ţinut de noi, în final am cerut sprijinul Poliţiei” a declarat directorul DGASPC Vâlcea, Nicoale Badea.

Sâmbătă, adolescenta a fost reţinută pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore, apoi a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Emil Boc, ceartă aprinsă cu USR-iștii din Consiliul Local: „Nu fiți papagali și populiști la Cluj, iar la București responsabili, când e nevoie“ (VIDEO)

Ceartă aprinsă între primarul Emil Boc și USR-iștii din Consiliul Local în ședința de luni. Totul a pornit de...

Mai multe articole din aceeasi categorie