Protest spontan pe holurile Ministerului Finațelor Publice, zeci de angajați decizând, joi, 10 august 2023, să întrerupă lucrul și să avertizeze că se opun mai multor prevederi din proiectul de ordonanță privind măsurile fiscal-bugetare. Aceștia au reamintit totodată că există în ceea ce-i privește probleme mai vechi privind salarizarea, nerezolvate încă.
Conform Digi24, protestul s-a extins și la mai multe unități fiscale din țară, sindicaliștii anunțând pentru 22 august o grevă de avertisment. Fostul șef al Fiscului, Lucian Heiuș, a încercat să-și calmeze colegii, spunându-le că ceea ce citesc nu este o formă finală a ordonanței și că în fiecare zi au loc discuții.
Pe de altă parte, valul protestelor s-a extins rapid și în țară, reprezentanții Blocului Național Sindical anunțând că s-au alăturat și angajați din cadrul mai multor unități fiscale din: Craiova, Vâlcea, Gorj, Brăila, Buzău, Mehedinţi.
Se aștepată ca vineri, 11 august, să se întrerupă lucrul în trezorerii. „Eu nu cred că mâine va lucra cineva”, a spus liderul Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, Vasile Marica.
Sindicatul Sed Lex a emis și un comunicat de presă în care anunță, pe de o parte, care sunt prevederile din proiectul de ordonanță care îi nemulțumesc pe angajații din Finanțe, iar pe de alta, calendarul protestelor.
„Este un moment crucial pentru noi, asemănător celui din 2010, care a fost o reușită datorită solidarizării tuturor angajaților din sistemul fiscal. Nu mai este vorba despre sindicat, este vorba de venitul și locul de muncă al fiecaruia dintre noi, precum și de poziția pe care o merităm în viitoarea lege a salarizării”, se menționează în comunicat.
Angajații din Finanțe sunt nemulțumiți atât de prevederile conform cărora sporul de condiții vătămătoare va fi plafonat la 1.000 lei, indemnizația de hrană nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei, voucherele de vacanță nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei, cât și de anularea posturilor vacante, de desființarea biroului și a funcției de șef de birou și de noile normative de personal (10 funcții de execuție pentru serviciu, 20 funcții de execuție pentru direcție, 40 funcții de execuție pentru directie generală).
Calendarul protestelor prevede:
– în 22 august 2023, între orele 8,30-10,30, protest cu încetarea lucrului, în fața tuturor sediilor instituțiilor din cadrul sistemului fiscal: DGRFP, AJFP, Direcții/birouri vamale, direcții antifraudă;
– în 22 august 2023, concomitent cu protestele din teritoriu, între orele 8,30-10,30, protest în fața sediului Ministerului Finanțelor, la care fiecare sindicat județean va trimite un număr de minim 10 reprezentanți;
– continuarea protestelor din 24 august 2023, în funcție de evoluția eventualelor discuții cu reprezentanții Guvernului și de dorința membrilor și nemembrilor de sindicat în ceea ce privește soluționarea revendicărilor.