Proiect esuat intr-o comuna din Dolj! Afla cum s-au irosit 300.000 lei pe o baza sportiva si cum au dat-o in bara autoritatile, inainte sa inaugureze lucrarea!

Autorităţile locale din comuna doljeană Goicea au investit 300.000 de lei într-o bază sportivă care nu a fost niciodată folosită, iar acum geamurile sunt sparte, gresia şi faianţa distruse, iar fundaţia s-a crăpat şi a început să alunece la vale.

Baza sportivă din comuna doljeană Goicea trebuia inaugurată în anul 2012, dar nu s-au găsit bani pentru gradenă şi amenajarea  gazonului. Clădirea care nu a fost niciodată folosită a ajuns după şase ani un dezastru.

Autorităţile locale spun că, în momentul de faţă, ar mai avea nevoie de 250.000 de lei pentru a finaliza investiţia, dar în momentul în care au cerut bani la Ministerul Dezvoltării au aflat că nu mai există fonduri pentru sport.

 

 „Noi am făcut cerere la Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Anual, întocmim anexa, o trimitem, dar nu s-au dat bani pentru sport“, a spus Dumitru Maru, primarul comunei Goicea.   

Oamenii cred că nimeni nu a vrut ca investiţia să fie realizată şi sunt convinşi că baza sportivă nu o să mai fie niciodată gata.

„Aşa de bine s-a lucrat dacă a crăpat fundaţia. Ce putem să facem noi în acest caz. S-au alocat bani, dar acum clădirea arată ca şi părăsită. Geamurile au fost sparte, gresia şi faianţa au fost distruse, iar autorităţile ridică din umeri. S-au alocat bani mulţi pentru această investiţie, iar după cum se vede arată dezastru acolo“, a precizat un localnic.

  Localnicii mai spun că în comună nu mai există o echipă de fotbal de 3 ani. Constructorul a abandonat lucrarea în momentul în care a aflat că nu mai există fonduri pentru finalizarea bazei sportive.

 „Primăria nu a reuşit să obţină finanţare pentru continuarea lucrărilor. Dar trebuiau să fi finalizate din 2012 din câte am înţeles. Păi da, dar dacă nu au avut, nu au avut bani. Noi pe ce să le facem? Au fost nişte probleme. A trecut de pe ordonanţa 7 pe 28“, a declarat Constantin Prunea, reprezentant firmă constructoare.

 

Sursa si foto: Adevarul