Primarul din Râmnicu Vâlcea a prezentat proiectul de buget pe 2020.
Veniturile estimate ale bugetului local consolidat sunt în valoare de 226.013.000 lei.
Propunerile de investiții în Râmnicu Vâlcea pentru 2020 sunt:
- reabilitarea şi modernizarea ”Arenelor Traian”
- amenajarea şi modernizarea de locuri de joacă
- lărgirea intersecţiei str. Ştrandului cu bd. Dem Rădulescu
- relocarea dispeceratului de supraveghere video
- sistem de supraveghere video la sălile de sport din municipiu
- amenajarea cu dale elastice a trecerilor la nivel de cale ferată pe bd. Nicolae Bălcescu şi pe str. Mihai Eminescu
- reabilitarea imobilului din strada General Magheru nr. 25
- sediu administrativ nou pentru Vama Vâlcea
- construcţia sălii de sport de la Liceul Antim Ivireanu (utilităţi şi sistematizare)
- reabilitarea şi modernizarea sălii de festivităţi şi a sălii de sport la Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”
- reabilitarea imobilului Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” din str. Popa Şapcă
- construcţia sălii de sport la Şcoala Gimnazială nr. 4
- PUZ prelungire Splaiul Independenţei
- PUZ Zona Nord
- reabilitarea termică a încă 29 de blocuri de locuinţe
- realizarea unei staţii de tratare mecano-biologică a deşeurilor municipal
- extinderea reţelei de distribuţie gaze naturale în municipiu
- amenajarea unei parcări publice în zona Ostroveni
- amenajare de piste pentru biciclişti
- parcări şi puncte pentru închirierea bicicletelor.
Proiectul bugetului Râmnicului pe anul 2020 va fi supus aprobării consilierilor locali în următoarea şedinţă a Legislativului municipal.
Se extinde și Cimitirul Cetățuia
Vâlcenii prezenți în sală, la dezbatere, i-au adresat primarului mai multe întrebări, printre care situația burselor școlare, starea cimitirului eroilor de la Cetăţuie, asigurarea energiei termice în oraş, valoarea subvenţiei acordate ETA, pregătirea unor alte terenuri pentru noi locuinţe ANL, stadiul proiectelor de reabilitare a unor blocuri, realizarea unui club al pensionarilor în Copăcelu. Primarul a anunțat că în perioada următoare se va finaliza proiectarea pentru extinderea cimitirului Cetăţuia spre nord, de-a lungul străzii Barajului.

Imediat după predarea proiectului, lucrările de amenajare, respectiv realizarea de alei, mutarea unei linii de alimentare cu energie electrică, plantări de gard viu perimetral etc., vor fi demarate de către SC Pieţe Prest, pe măsura extinderii acestei facilităţi. Conform unei schiţe a proiectului, în zona de extindere a cimitirului urmează să fie obţinute aproximativ 600 de noi locuri de veci.

