Podul de flori din 1990 a fost un eveniment care a ramas in mintea tuturor romanilor. Iar de la el, ideea unirii Romaniei cu Republica Moldova a devenit visul unei natiuni intregi. An de an, de-o parte si de alta a Prutului, sperantele unei reveniri a Moldovei la tara mama a fost visul care a animat milioane de romani. Dar din 1990 incoace, acest vis pare sa fie din ce in ce mai greu de realizat.
Lipsa unei strategii puternice de implicare a guvernului roman in Moldova este din ce in ce mai clara, deciziile izolate prin care Bucurestiul a ajutat Chisinaul fiind pe moment spectaculoase, dar neproductive pe termen lung. Iar principalul motiv pentru care atat Romania, cat si Moldova sunt slabe si fara mari sperante in privinta Unirii il reprezinta lipsa investitiilor economico-financiare majore ale Romaniei in Moldova.
Romania a dat burse tinerilor de la Chisinau, a acordat vize cetatenilor din Modova, a ajutat cu energie, a acordat imprumuturi modice si am putea continua cu exemple de acest gen. Dar toate au avut efecte pe termen scurt si, mai ales, a deschis portile Romaniei pentru moldoveni. Moldova a ramas in continuare un teritoriu in care puterea economica si financiara a Romaniei este sublima, dar lipseste cu desavarsire, vorba lui Caragiale
Si chiar daca va deranja, nu putem sa nu facem o comparatie cu strategiei Ungariei in privinta zonele cu populatie majoritar maghiara din Romania. Stiind clar ca nu poate face prea multe in privinta unei eventuale alipiri ale acestor provincii la Ungaria, statul maghiar a gandit mult mai inteligent. Si a inceput sa se impuna din ce in ce mai mult economic si financiar in Harghita, Covasna, Mures si alte zone din Ardeal.
Cetatenii maghiari au cumparat mii de hectare de pamant agricol si nu numai, iar firmele din Ungaria au dezvoltat afaceri mari care au implicat capitaluri puternice investite. Budapesta a fortat chiar si idei de infrastructura. Bucurestiul si Clujul nu sunt legate nici dupa 27 de ani de la Revolutie de o linie de tren de mare de viteza. Dar Ungaria a avut tupeul, prin primul ministru Orban, sa-i ceara lui Liviu Dragnea construirea unei asemenea linii intre Cluj si Budapesta, cu finantare mai ales maghiara. Iar Dragnea nu a zis nu. Nu mai vorbim de institutiile de invatamant maghiar, din ce in ce mai puternice in Ardeal. Vezi proiectul UDMR de infiintare a Liceului Romano – Catolic din Targu Mures.
Investitiile si banii adusi de unguri in Ardeal i-au apropiat mult de etnicii maghiari, care ii sprijina in tot ce fac. Poate si de aceea isi permit ca la sarbatori, cum a fost ce a maghiarilor de pretutindeni, sa arboreze doar steagul Ungariei, ignorandu-l pe cel al Romaniei.
Afaceri, bani multi investiti, infrastructura, educatie. Toate la un nivel maxim, toate bine inradacinate in Ardeal. Cum granitele sunt destul de greu de modificat in acest secol 21, Ungaria, prin guvernul de la Budapesta si prin UDMR, a adoptat o strategie inteligenta prin care isi arata prezenta din ce in ce mai puternica si pe termen lung alaturi de etnicii maghiari.
Romania s-a multumit sa dea cu lingurita romanilor din Republica Moldova. Nu are investitii majore in infrastructura de acolo, invatamantul este doar intr-un singur sens, adica tinerii de la Chisinau vin la studii in Romania, dar nicio scoala romaneasca de anvergura nu exista in Moldova, iar firmele mari romanesti investesc mai degraba in Bulgaria si Serbia.
E clar ca, inainte sa avem o unire a celor doua teritorii, trebuie una economica si financiara in care Bucurestiul trebuie sa dea enorm.
Lipsa unei viziuni de investitii economic-financiare va departa insa din ce in ce mai mult cele doua regiuni romanesti. Prezenta guvernului si a banilor romanesti dincolo de Prut este mai mult decat palida, in prezent, fata de ceea ce ar trebui sa fie. Si asta se intampla de 28 de ani incoace.
Podul de flori din acel superb an 1990 este din ce in ce mai departe. Iar florile lui s-au ofilit demult. Trebuie altele cu totul noi si diferite.
