Peste o săptămână vom avea un președinte legitim, iar acest președinte va avea o grămadă de teme de gestionat. Unele care au lipsit din repertoriul campaniei electorale, cum ar fi reorganizarea administrativ-teritorială a României (temă care nu e destinată exclusiv guvernării!). Altele, au fost menționate doar superficial – raportarea noastră la Green Deal, modificarea Constituției (ce fel de republică vrem?) sau direcția în care va merge UE. Nu e suficient nici să te declari proeuropean, nici antieuropean. Lucrurile sunt nițel mai complexe – putem susține o Europă a regiunilor, sau putem susține o Europă a statelor naționale. Unde am vrea să fim?
Iar dincolo de reașezarea temelor mari pe agenda de la Cotroceni și încercarea de a le găsi soluții, viitorul președinte va mai avea o sarcină grea. Va avea de construit punți între două tabere care se urăsc de-a binelea!
Nu mai descriu taberele. Se știu: „pleavă” versus „elite”. Dincolo de profesioniștii angajați în campaniile electorale – și care au o răspundere mare în acest război intern! – fanii celor doi candidați, nechemați și neîntrebați, au intrat demult în luptă. Oameni aparent normali se trezesc postând online comentarii, insulte sau judecăți de valoare pline de ură. Propozițiile lor au o singură logică – ei știu mai bine decât ceilalți!
Mulți dintre cei care își asumă public rolul de soldați în acest război nu stăpânesc deloc subiectele despre care se exprimă. Afoni, caporalii ad-hoc încearcă să cânte, dar cântă tare și fals. Și de-o parte și de alta plouă cu ignoranță, dar satisfacția fiecăruia e cu atât mai mare cu cât varsă mai mult venin!…
Viitorul președinte va fi în situația să mulțumească „plevei” și să mângâie „elitele”, sau invers
Am scris această propoziție ținând cont de clasamentul din primul tur al alegerilor prezidențiale. Cum va face asta? Cum se vor accepta și se vor tolera cele două tabere în condițiile în care s-au împroșcat cu noroi de dimineață până a doua zi dimineață?
În acest moment, bazându-mă pe cuvintele aruncate în luptă, cele două tabere nu dau niciun semn că sunt deschise spre dialog. Cuvintele folosite le-au redus tuturor posibilitățile de a crea punți peste prăpastie. Fiecare s-a gândit doar la propria sa satisfacție. Orgoliul s-a așezat și mai bine în fotoliul egoismului total și s-a umflat ca o gogoașă în care bucătarul a pus prea multă drojdie.
Mass-media românești au contribuit din plin la rigidizarea celor două tabere. Culmea, lucrul acesta a fost plătit din bani publici – în România, partidele și candidații independenți au dreptul să își deconteze la stat campaniile electorale. Jurnaliștii și-au uitat meseria și menirea și au devenit activiști. Fac propagandă și urăsc considerându-se mai îndreptățiți să împroaște cu ură decât „civilii” care nu au acces oficial la mediul online. Iar televiziunile, mai bine plătite decât ziarele sau site-urile, sunt o veritabilă catastrofă!…
În aceeași cheie negativă au funcționat și partidele politice. Au adâncit rănile societății românești. S-au poziționat și apoi s-au repoziționat și apoi s-au repoziționat din nou după anularea alegerilor de anul trecut. Deși cota lor de încredere s-a prăbușit în prăpastie, politicienii noștri se afișează public în continuare, fără nicio jenă. Fără să-și asume vreunul faptul că a contribuit la războiul româno-român.
Va reuși viitorul președinte să aducă pacea internă? Va reuși să-i facă pe oameni să înțeleagă că nu poți construi poduri nici fără ingineri, dar nici fără muncitori? Că împreună, creștini sau atei, suntem un popor și putem depăși orice criză… La lucrurile acesta vreau să mă gândesc până în ziua votului. Și voi vota fără să spun nimănui, fără să mă laud și fără să urăsc pe cineva!
