Mii de români s-au plâns că în noaptea de Revelion au bubuit petarde și artificii în toate zonele țării. Zgomotul puternic al acestora a avut un efect negativ puternic asupra animalelor de companie. Prin urmare, a fost inițiată o petiție online pentru interzicerea oricărui tip de petardă pe teritoriul României. Aceasta a fost deja semnată de zeci de mii de români.
„De ce trebuie ca mereu sa asteptam sa se intample atatea nenorociri ca sa luam masuri? De ce nu putem face ceva incat sa le prevenim, sa le stopam cat mai avem ocazia? Azi poate tie nu ti s-a intamplat nimic, maine la fel, deci practic nu te deranjeaza. Esti dispus sa astepti ziua in care vei avea de suferit din cauza lor? Va fi prea tarziu din pacate. Adulti, copii, animale….atatea victime cazute prada din cauza unor persoane iresponsabile, fara nici un strop de discernamant. Se poate face „spectacol” si folosind DOAR artificii. Comercializarea si folosirea pentru si de catre persoanele fizice sa fie doar in cazul artificiilor cu flacara rece (care nu sunt periculoase). Restul tipurilor de artificii sa fie folosite exclusiv de catre persoane autorizate si doar in locuri special amenajate.
Haideti sa nu mai fim indiferenti si nepasatori! Decese si persoane ranite pe sosele, decese si persoane ranite in incendii…..e cazul sa adaugam si petardele la rubrica „cauza”?
Depinde doar de noi ce si cum va fi MAINE!!!
CEREM INTERZICEREA COMERCIALIZARII SI FOLOSIRII PETARDELOR DE ORICE FEL, PE INTREG TERITORIUL ROMANIEI!!!”, se arată în textul petiției.
Europarlamentar USR: În Belgia sunt interzise
Ramona Strugariu, europarlamentar USR, a semnalat și ea că această practică este interzisă complet în țări civilizate, dând exemplul Belgiei. Ea atrage însă atenția că la noi nu își fac datoria agenții de poliție.
„Am sunat acasă de Anul Nou. De mai multe ori, în aceste zile. Am văzut şi auzit, live, ce se întâmplă. Pe scurt, cine nu ştie, în lumea civilizată, cum se întâmplă în România şi asistă la aşa ceva, jură că e război civil. Exact aşa arată lucrurile.
L-am rugat pe soțul meu, acum câteva zile, să caute în Bruxelles câteva artificii normale, din acelea pe care le ții în mână şi le aprinzi de Anul Nou, cu fosfor. Nu a găsit de cumpărat. Pentru că sunt interzise. TOATE. Iar amenzile, foarte mari. Şi se aplică.
Faceți-vă treaba, pentru că pe bani publici mor sau o iau razna animale şi oameni nevinovați.
Iar asta nu mai poate continua aşa. O soluție trebuie să existe. Nu vreau să îmi încep anul cu scrisori naționale, europene, acțiuni în instanță, plângeri, petiții, strigat, efectiv, despre cât de barbari şi de incompetenți suntem, de ani şi ani fac asta, de ani şi ani facem asta şi nu se întâmplă aproape nimic. Cum e de procedat, facem un sistem în care verificăm cu oamenii cum răspunde poliția la apeluri, cum şi când patrulează, câte materiale pirotehnice confiscă, ce controale se fac în magazine care vând ilegal petarde? Evaluare publică a eficienței autorității de aplicare a legii, a măsurilor de prevenire şi informare luate în consiliile locale, cu sancțiuni fix pe fişa postului? Cum, spuneți dvs, stimate autorități. Colaborativ, frumos şi organizat. Fără să facem circ şi să aruncăm țara asta în haos, de fiecare dată, la fiecare Crăciun şi la fiecare An Nou. Se poate? Mulțumesc. Dacă nu se poate, sunt convinsă că există şi alte soluții, până la urmă. Dar ar fi păcat să trăim într-un Ev Mediu etern, din care să ne târască tot timpul alții de mânecă, pe banii, răbdarea şi munca noastră”, a scris pe pagina sa de Facebook Ramona Strugariu.